Moartea reginei: Ce se va întâmpla azi la Londra

Moartea reginei: Ce se va întâmpla azi la Londra
Catedrala St. Paul din Londra
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Regele Charles al III-lea şi Camilla, acum regina consoartă, au rămas joi seară la Balmoral, dar vor călători vineri la Londra, unde noul rege va avea o audienţă cu premierul Liz Truss.

Confirmarea planurilor de înmormântare – Charles urmează să se întâlnească cu ducele de Norfolk, care se ocupă de înmormântarea reginei, pentru a aproba programul pentru zilele următoare.

Doliu naţional – Guvernul va confirma durata doliului naţional, care este probabil să fie de aproximativ 12 zile, de acum până a doua zi după înmormântarea reginei. De asemenea, miniştrii vor anunţa că ziua înmormântării va fi zi liberă legal.

ADVERTISING

Doliul de la curte – Charles va decide durata doliului regal pentru membrii familiei regale. Se preconizează că va dura o lună.

Drapelele Union Jack din clădirile regale vor fi arborate în bernă.

Clopotele vor bate la Westminster Abbey, la Catedrala Sf. Paul şi la Castelul Windsor. Bisericile sunt îndemnate să bată clopotele în toată Anglia la prânz.

Vor fi trase 96 de focuri de armă – pentru fiecare an al vieţii reginei – în Hyde Park şi în alte locuri.

Discursul televizat al lui Charles – Regele va avea o alocţiune televizată către naţiune, pe care urmează să o preînregistreze, la începutul serii. El va aduce un omagiu reginei şi îşi va reafirma datoria faţă de ţară ca nou suveran.

ADVERTISING

Slujbă la Catedrala Sf. Paul – Prim-ministrul şi alţi demnitari sunt aşteptaţi să participe la o slujbă publică de comemorare la catedrala St Paul’s din centrul Londrei.

Regina Elisabeta a II a a Marii Britanii a murit, joi, la vârsta de 96 de ani, după ce starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid.

Vestea morții reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a întristat întreaga lume și numeroși lideri politici au transmis mesaje de condoleanțe.

Cu toții spun că regina a adus unitate națiunii britanice și a fost o prietenă de nădejde a multor țări.

ADVERTISING

Mai multe despre viața extraordinară a Reginei Elisabeta a II-a, cea care și-a pus întreaga viață în slujba Marii Britanii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇