Cu o domnie întinsă de-a lungul a 70 de ani, Elisabeta a II-a a intrat în istorie ca un monarh al recordurilor. Cea mai longevivă regină din istoria Regatului Unit și-a dedicat existența slujirii poporului său.
Elisabeta a II-a a fost primul copil al viitorului rege George al VI-lea și al soției acestuia, Lady Elizabeth Bowes-Lyon. Numele său oficial este Elisabeta a II-a, prin Grația Domnului, a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a celorlalte tărâmuri și teritorii ale sale, conducătoarea Commonwealth-ului, apărătoare a credinței (născută la 21 aprilie, 1926, Londra, Anglia), regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 6 februarie 1952.
Fiind copilul celui mai tânăr fiu al Regelui George al V-lea, Elisabeta a II-a avea șanse minime de a accede la tronul Marii Britanii. Destinul i s-a schimbat pe 11 decembrie 1936, când unchiul ei, Edward al VIII-lea (ulterior duce de York) a abdicat pentru a se putea căsători cu femeia pe care o iubea, americanca Wallis Simpson. Tatăl său a devenit Regele George al VI-lea, iar ea trecut pe primul loc în linia de succesiune la tron.
Prințesa care se ruga să nu devină regină
Mare iubitoare de cai încă din primii ani de viață, Lilibet, cum a fost cunoscută încă din primii ani de viață, a primit întâia lecție de călărie la numai trei ani și avea 30 de căluți de jucărie pe care îi hrănea, adăpa și țesăla în fiecare seară pe holul camerei sale, înainte de culcare, scrie The Guardian.
Cu o educație aleasă, atent supravegheată de mama sa, mica prințesă a crescut învățând istorie, muzică și limbi străine. Uneori, însă, fetița timidă depășea rigorile casei regale - fosta guvernantă Marion Crawford a povestit în cartea sa biografică "The Little Princesses" cum Lilibet și-a turnat pe cap toată călimara de cerneală în timp ce se plictisea la lecția de franceză.
După criza provocată de abdicarea unchiului și încoronarea tatălui ei, Lilibet începea să simtă responsabilitatea uriașă pe care urma să o preia. Doar nașterea unui frățior o mai putea "salva", așa că deseori se așeza în genunchi și se ruga cu ardoare pentru acest eveniment, povestea bunica ei, contesa Strathmore.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, adolescenta Elisabeta și sora ei, Prințesa Margeret Rose, și-au petrecut cea mai mare parte a timpului departe de părinții lor și de atenția presei, între reședința de la Castelul Balmoral, din Scoția, și Castelul Windsor.
În 1945 s-a înscris în serviciul de ambulanță al armatei britanice. În ziua în care a împlinit 18 ani a primit întâiul ei câine corgi, întemeietorul dinastiei sale canine.
Jurământul istoric și primii ani de domnie
La 22 aprilie 1947, în timpul unui turneu cu părinții, în Africa de Sud, Elisabeta rostește, la doar 21 de ani, unul dintre discursurile sale emblematice. "Declar solemn în fața tuturor că întreaga mea viață, fie că va fi lungă sau scurtă, va fi dedicată slujirii voastre și marii noastre familii imperiale căreia îi aparținem cu toții."
În noiembrie același an, Elisabeta a II-a s-a căsătorit cu locotonentul Philip Mountbatten, prinț al Greciei și Danemarcei. Trauma războiului era încă proaspătă, astfel că surorile lui Philip, căsătorite cu cetățeni germani, nu au fost invitate la nuntă. Nici fostul rege Edward al VIII-lea și soția lui, Wallis, n-au fost prezenți, după ce flirtaseră cu Hitler. La nuntă a participat, însă, regele Mihai al României, vărul Elisabetei.
În 1948 se naște Charles, iar doi ani mai târziu vine pe lume al doilea copil al cuplului, Anne. Elisabeta a II-a se bucura de primii ani de căsnicie cu Philip, însă în timpul unei vizite oficiale în Kenya, primește vestea morții tatălui ei. Pleacă imediat spre Londra, unde în ziua de 8 februarie 1952 este proclamată Regina Marii Britanii. Churchill este premier, primul din cei 16 care aveau să se succeadă în timpul domniei ei.
Primele trei luni de la preluarea tronului, perioada de doliu complet după moartea tatălui, le petrece într-o izolare relativă. Însă în vară, după ce se mută de la Clarence House la Palatul Buckingham, preia îndatoririle regale și deschide prima sa ședință a Parlamentului, pe 4 noiembrie 1952. Încoronarea ei are loc la Westminster Abbey, pe 2 iunie 1953 - prima ceremonie de acest tip transmisă în direct la televiziune în întreaga lume.
Din noiembrie 1953, regina și ducele de Edinburgh încep un turneu de șase luni în Commonwealth, care include o vizită specială - prima vizită în Australia și Noua Zeelandă a unui monarh britanic.
În 1957, după mai multe vizite în țări europene, Elisabeta a II-a și prințul consort vizitează Canada și Statele Unite. În 1961, ea efectuează primul turneu regal britanic în 50 de ani în India. De asemenea, devine primul monarh britanic care vizitează America de Sud (1968) și țările din Golful Persic (1979).
În 1977, la Jubileul de Argint, Elisabeta a II-a organizează la Londra un banchet la care participă lideri din 36 de state membre ale Commonwealth.
Necazurile din anii '90 și marele succes al modernizării
Conștientă de rolul modern al monarhiei, Elisabeta a II-a permite televizarea unor evenimente din viața familiei regale în 1970 și îngăduie desfacerea formală a căsătoriei surorii sale în 1978.
Anii '90 o aduc, însă, în fața unor provocări fără precedent. În 1992, pe care regina l-a catalogat "anul oribil" al familiei regale, Prințul Charles și Prințesa Diana se despart, la fel și Prințul Andrew și soția acestuia, Sarah. Mai mult, și mariajul Prințesei Anne se destramă, iar un incendiu izbucnește la Castelul Windsor.
Țara se confruntă cu recesiunea, iar resentimentul față de casa regală este în creștere, astfel că în 1992 regina acceptă să plătească impozit pe veniturile sale private.
Divorțul lui Charles are loc în 1996, iar popularitatea în creștere a Dianei erodează sprijinul britanicilor pentru casa regală, văzută tot mai mult ca o instituție învechită și inadaptată la societatea modernă. Criticile se întețesc după moartea tragică a Prințesei Diana, într-un accident auto petrecut la Paris, în 1997, îndeosebi după reacția stângace a reginei; inițial, ea a refuzat cborârea în bernă a drapelului de pe Palatul Buckingham.
A fost o lecție aspră, pe care suverana dedicată slujirii voinței poporului său, a acceptat-o și din care a tras învățăminte importante ce îi vor defini următoarele două decenii de domnie.
În 2002, Elisabeta aniversează 50 de ani de la urcarea pe tron. Festivitățile Jubileului de Aur sunt umbrite de moartea mamei sale, Regina Mamă Elisabeta.
Hotărâtă să modernizeze instituția monarhiei și să o adapteze la era informatică în care omenirea a intrat cu pași repezi, Elisabeta caută să prezinte o imagine mai puțin rigidă și tradițională a casei regale. La începutul anilor 2000, Palatul Buckingham recâștigă sprijinul opiniei publice, iar căsătoria lui Charles cu Camilla Parker Bowles, în 2005, e privită cu înțelegere chiar și de cele mai feroce tabloide.
În aprilie 2011, regina își conduce familia la nunta nepotului ei, fiul lui Charles și al Dianei, Prințul William, cu Kate Middleton, un cuplu care va avea o contribuție însemnată la eforturile sale de modernizare a casei regale.
O lună mai târziu, Elisabeta a II-a îl depășește pe George al III-lea și devine al doilea cel mai longeviv suveran din istoria Marii Britanii, după Victoria. Tot în luna mai, face o vizită istorică în Irlanda, devenind primul monarh britanic care vine în această țară din 1911.
În 2012, regina aniversează Jubileul de Diamant, marcând 60 de ani de domnie. Pe 9 septembrie 2015, ea depășește domnia de 63 de ani, 216 zile, 16 ore și 23 de minute a Victoriei.
Pierderea soțului, o lovitură grea
În august 2017, Prințul Philip se retrage oficial din viața publică, iar Elisabeta începe să-și reducă și ea angajamentele oficiale, cedând o parte Prințului Charles și altor membri ai familiei. Potrivit site-ului oficial al familiei regale britanice, suverana a patronat și prezidat peste 600 de organizații caritabile, asociații militare, corpuri profesionale și organizații din serviciul public.
Liniștea casei regale este din nou tulburată, mai întâi de decizia controversată a nepotului ei, Prințul Harry, și a soției acestuia, Meghan Markle, de a renunța la îndatoririle regale, în martie 2020, dar și de scandalul de abuz sexual în care a fost implicat Prințul Andrew, considerat fiul ei preferat. Regina i-a retras gradele militare și patronajele regale, inclusiv titlul de Alteță Regală.
În aprilie 2021, Elisabeta primește cea mai grea lovitură - decesul iubitului ei soț, Philip, în aprilie 2021, după mai multe probleme de sănătate. În 1997, la aniversarea a 50 de ani de căsnicie, Elisabeta își amintea despre Philip: "El a fost, pur și simplu, puterea mea și a rămas în toți acești ani."
Elisabeta a II-a și ducele de Edinburgh au avut patru copii. Primul dintre aceștia, Charles, a devenit moștenitorul tronului și, conform tradiției, a fost numit prinț de Wales pe 26 iulie 1958, titlu pe care l-a primit în 1969. Ceilalți copii ai reginei sunt prințesa Anne, prințul Andrew, duce de York (Andrew Albert Christian Edward), născut în 1960, și prințul Edward (Edward Anthony Richard Louis), născut în 1964.
Primul din cei opt nepoți ai reginei (fiul Prințesei Anne) s-a născut în 1977. Elisabeta are și 12 strănepoți.
Pierderea lui Philip a marcat-o pe Elisabeta. Ea a absentat de la o unele evenimente organizate în cadrul Jubileului de Platină, care a marcat 70 de ani de domnie, un record pentru monarhia britanică, timp în care la Casa Albă s-au succedat 14 președinți americani. Primul dintre aceștia a fost Harry Truman.
În următoarele luni, cu o sănătate tot mai șubredă, după ce în februarie anul acesta s-a îmbolnăvit de Covid, regina și-a redus mai mult aparițiile publice, dar a continuat să-și ducă la îndeplinire angajamentele importante, într-un context internațional tulbure, agravat de războiul din Ucraina.
Până în ultimele clipe, ea și-a urmat jurământul făcut în urmă cu 75 de ani: "Întreaga mea viață, fie că va fi lungă sau scurtă, va fi dedicată slujirii voastre și marii noastre familii imperiale căreia îi aparținem cu toții."