Grupurile mai mari de șase persoane vor fi interzise în Marea Britanie. Măsura se aplică atât în interior, cât și în aer liber

Grupurile mai mari de șase persoane vor fi interzise în Marea Britanie. Măsura se aplică atât în interior, cât și în aer liber

Adunările sociale cu mai mult de șase persoane vor fi interzise în Anglia atât în interior, cât și în exterior, din cauza creșterii numărului cazurilor de Covid-19.

Măsura, care intră în vigoare în 14 septembrie, nu se aplică la școli, locurile de muncă, nunți, înmormântări și sporturilor în echipă, potrivit BBC.

Cei care nu respectă regulile vor primi o amendă cuprinsă între 100 și 3.200 de lire sterline.

ADVERTISING

BBC subliniază că barurilor și restaurantelor li se va permite totuși să aibă peste șase clienți în interior, dar că un grup nu va putea avea mai mult de șase persoane iar între ele este obligatorie o distanță corespunzătoare.

Premierul Boris Johnson urmează să ofere mai multe detalii pe această temă în cadrul unei conferinte de presă ce va avea loc în cursul zilei de azi.

ADVERTISING

"Trebuie să acționăm acum pentru a opri răspândirea virusului. Prin urmare, simplificăm și consolidăm regulile privind contactul social, făcându-le mai ușor de înțeles și de aplicat de poliție.

Este absolut esențial ca oamenii să respecte acum aceste măsuri și să-și amintească regulile de bază - spălarea mâinilor, acoperirea feței cu masca, păstrarea distanței față de ceilalți și efectuarea unui test dacă aveți simptome”, a declarat Johnson marți seara.

ADVERTISING

Duminică, Marea Britanie a înregistrat 2.988 de cazuri noi de coronavirus, cel mai ridicat nivel după data de 23 mai.

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a declarat că această creştere este ”îngrijorătoare”, precizând că majoritatea celor infectaţi sunt tineri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇