După cele mai violente proteste din ultimii 30 de ani, situația din Kazahstan începe să se stabilizeze, spun autoritățile

După cele mai violente proteste din ultimii 30 de ani, situația din Kazahstan începe să se stabilizeze, spun autoritățile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autorităţile din Kazahstan au declarat că situaţia se stabilizează după cele mai grave tulburări politice din 30 de ani de independenţă şi că trupele unei alianţe militare conduse de ruşi păzesc instalaţii-cheie, transmite Reuters.

Oficialii de securitate i-au spus preşedintelui Kassym-Jomart Tokaievin, într-o informare, că vor continua operaţiunile de ”curăţare” în fosta republică sovietică producătoare de petrol şi uraniu, care se învecinează cu Rusia şi China.

Mii de oameni au fost reţinuţi şi clădiri publice incendiate în timpul protestelor antiguvernamentale din ultima săptămână.

ADVERTISING

Tokaiev a emis ordine de a trage cu muniţie reală pentru a pune capăt tulburărilor pe care le-a pus pe seama bandiţilor şi teroriştilor.

Canalul de televiziune de stat Khabar 24 a relatat că 164 de persoane au fost ucise în timpul ciocnirilor, fără a intra în detalii.

Internetul a fost restricţionat şi telecomunicaţiile funcţionează cu intermitenţe, ceea ce face dificilă verificarea cifrelor şi confirmarea declaraţiilor. Niciun grup nu a apărut pentru a vorbi în numele protestatarilor.

La invitaţia lui Tokaiev, o alianţă de state ex-sovietice condusă de Rusia - Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) - a trimis trupe pentru a restabili ordinea, intervenţie care vine într-un moment de mare tensiune între Rusia şi SUA, înaintea discuţiilor din această săptămână cu privire la criza din Ucraina.

ADVERTISING

”O serie de facilităţi strategice au fost transferate sub protecţia contingentului unit de menţinere a păcii din statele membre CSTO”, a spus biroul prezidenţial.

Comandantul paraşutiştilor ruşi Andrei Serdiukov a declarat că forţa a terminat desfăşurarea în Kazahstan şi că va rămâne acolo până când situaţia se va stabiliza complet.

Serdiukov a spus că trupele păzesc importante obiective militare, de stat şi sociale din oraşul principal Almatî şi zonele din apropiere. Acesta nu a identificat facilităţile.

ADVERTISING

Videoclipurile neconfirmate de pe reţelele de socializare au arătat că trupele sosesc la Cosmodromul Baikonur din Kazahstan, care a fost cheia programului spaţial aliat al Rusiei de zeci de ani.

Desfăşurările semnalează sprijinul ferm de la Kremlin pentru autorităţile kazahe, într-o regiune pe care Moscova o consideră vitală pentru securitatea sa de-a lungul flancului său sudic.

”Operaţiunea de combatere a terorismului... va continua până la eliminarea completă a teroriştilor”, a spus adjunctul ministrului Apărării Sultan Gamaletdinov.

”Situaţia s-a stabilizat în toate regiunile ţării”, a spus biroul prezidenţial, adăugând că agenţiile de aplicare a legii au preluat controlul asupra clădirilor administrative.

Ceea ce a început în urmă cu o săptămână cu demonstraţii împotriva creşterii preţului combustibilului a explodat într-un protest mai larg împotriva guvernului lui Tokaiev şi a omului pe care l-a înlocuit ca preşedinte, Nursultan Nazarbaiev. Violenţa a dat o lovitură imaginii Kazahstanului ca ţară strâns controlată şi stabilă, pe care a folosit-o pentru a atrage investiţii occidentale de sute de miliarde de dolari în industriile sale petroliere şi minerale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇