Atena va avea prima linie de metrou complet automatizată

Atena va avea prima linie de metrou complet automatizată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atena va avea în premieră metrouri driverless.

Alstom, ca parte a unui consorţiu format împreună cu companiile Avax şi Ghella, a semnat contractul pentru construcţia primei secţiuni a liniei 4 a reţelei de metrou din Atena.

Partea Alstom din proiect este de aproximativ 320 milioane de euro.

Odată cu proiectul Liniei 4, Alstom va introduce în premieră aceste metrouri driverless.

Noua Linie 4, cunoscută sub numele de „Linia U” datorită formei sale, va avea 35 de staţii în total şi va circula prin cele mai populate zone din centrul Atenei, traversând liniile de metrou existente 2 şi 3.

Linia 4 este alcătuită din cinci secţiuni însumând 38 de kilometri. Proiectul actual se referă la secţiunea A, Goudi-Alsos-Veikou, formată din 12,8 kilometri şi 15 staţii.

Se aşteaptă ca execuţia proiectului pe această primă secţiune să dureze opt ani.

Alstom va furniza 20 de trenuri Metropolis cu 4 vagoane, complet automatizate, sistemele de securitate şi control Iconis, precum şi sistemul de economisire a energiei Hesop.

„Alstom aşteaptă cu nerăbdare să înceapă unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de tip turnkey planificate în prezent în Europa. Va fi un proiect emblematic pentru compania noastră şi pentru echipele noastre de experţi”, a declarat Stavros Vlachos, director general al Alstom Grecia.

Avantaje

„Avantajul principal al unui sistem complet automatizat este frecvenţa crescută a trenurilor, ceea ce duce la o capacitate de transport mai mare în condiţii de siguranţă sporită.

Alstom a implementat unele dintre primele metrouri automatizate din lume, în oraşe precum Singapore, Paris şi Lyon. Acum, numărul liniilor de metrou driverless marca Alstom este de circa 30 în întreaga lume”, anunţă compania.

Linia 4 de metrou din Atena este, de asemenea, primul proiect major de infrastructură din Grecia care va fi construit folosind sistemul BIM (Building Information Modelling), care va accelera transformarea digitală în industria de proiectare şi construcţii.

Echipa Alstom va conduce procesul BIM pentru a maximiza eficienţa în proiectarea şi execuţia proiectului.

Alstom are o poziţie de lider global şi experienţă dovedită în construcţia, livrarea şi punerea în funcţiune a sistemelor de metrou integrate.

Cel mai recent proiect de metrou integrat pentru Alstom este linia de metrou Dubai 2020, lungă de 15 kilometri, inaugurată în iulie 2020.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇