Ne-am pierdut ca nație empatia și grija față de ceilalți? Studiul de caz al fetelor de la țară, una dintre cele mai neglijate categorii din societatea românească

Ne-am pierdut ca nație empatia și grija față de ceilalți? Studiul de caz al fetelor de la țară, una dintre cele mai neglijate categorii din societatea românească

Tinerele care locuiesc în mediul rural reprezintă o categorie de populație extrem de neglijată de societatea românească. Dar unde am greșit noi, ca popor, și când s-a întâmplat acest declic, încât am ajuns să nu ne mai mobilizăm ca să-i ajutăm pe alții?

Poate ar fi cazul ca această întrebare (retorică) să ne dea de gândit și să începem să acționăm. Pentru că da, fiecare dintre noi poate face ceva pentru a pune umărul la dezvoltarea copiilor altora (și nu numai).

Camelia Crișan este doctor în sociologie și este dublă licențiată în psihologie și științele comunicării. Predă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice de la SNSPA și activează ca cercetător pentru Fundația Progress.

Ca organizație, Fundația Progress militează pentru dezvoltarea sustenabilă și reziliența comunităților, folosind bibliotecile publice ca hub-uri / centre de educație și inovare. Din 2017, coordonează cea mai mare rețea de cluburi de învățare a programării pentru copiii din mediul rural, Code Kids - Copiii fac coding în bibliotecile publice.

Activitatea acestei organizații este cu atât mai meritorie cu cât programele sale nu fac doar intervenții punctuale, ci sistemice. Intervențiile pornesc întotdeauna de la nevoi foarte bine identificate, se bazează pe studii robuste și nu pe idei, fantezie sau pe ceea ce avem noi chef sau expertiză să facem.

„Ca exemplu, am inițiat proiectul Code Kids pentru că am văzut că aproximativ 30% dintre copiii din mediul rural, per cohortă, iau note sub 5 la matematică. Din cercetarea noastră a rezultat că ideile lor despre meseriile viitorului sunt: boss sau polițist și atunci ceea ce le propunem vine ca o soluție la o serie de variabile care formează o situație disfuncțională”, spune Camelia Crișan.

Fundația Progress a realizat de curând un studiu în rândul tinerelor care locuiesc în mediul rural, pentru a le identifica nevoile și aspirațiile, dar și pentru a propune potențialele soluții pentru a le încuraja dezvoltarea. Aceasta este și tema interviului pe care Camelia Crișan l-a acordat SpotMedia.ro.

Cum și când a luat naștere ideea acestui studiu? 

De 4 ani discutăm și lucrăm cu copiii de 10-14 ani din ruralul românesc. Vedem interacțiunea copiilor în grupuri de învățare, le măsurăm performanțele, dar în egală măsură auzim povești care sunt - unele încurajatoare în ceea ce privește viitorul lor, altele înduioșătoare sau, din contră, de groază.

Aflăm și vedem dovezi ale sărăciei crunte în care trăiesc unii din copiii României, faptul că trăiesc fără părinți, fără modele de succes, că unii sunt discriminați, victime ale violenței.

Pe lângă datele noastre anecdotice, vedem și care sunt subiectele care țin agenda mass media, iar în ultimii ani am văzut o recrudescență a cazurilor care implică violență împotriva fetelor și tinerilor femei.

Vedem date statistice care ne plasează pe locul 1 în UE la numărul de mame adolescente. Așadar, au fost mai mulți factori care ne-au condus la realizarea acestei cercetări.

Dar dincolo de cifre, este și o misiune personală pentru mine și pentru colegele mele din Fundație, care suntem mame de fete.

Eu personal sunt o avocată înfocată a implicării civice și politice a femeilor. Cred, în linie cu spiritul vremii dar și cu cele mai recente cercetări, că nu putem atinge bunăstarea și sustenabilitatea comunităților fără împuternicirea fetelor și femeilor. 

La o prima vedere, fetele din comunitățile rurale au parte de o dublă discriminare: prima oara, pentru că sunt fete, apoi pentru că trăiesc la sat. Ce a relevat cercetarea dvs din acest punct de vedere? De asemenea, cât de important este pentru ele ca să vorbim in spațiul public despre provocările și aspirațiile lor, iar noi, presa, să prezentăm povesti inspiraționale din comunitățile lor? Mai mult, ce poate face fiecare dintre noi pentru a le fi alături?

Aveți dreptate, fetele din mediul rural sunt dublu discriminate: pentru că sunt fete și știm deja din cazurile relatate în presă că există un oarecare grad de misoginism instituțional - vedeți cazurile Măceșanu și Nedelcu de la Caracal, unde autoritățile au intervenit târziu, pentru că își imaginau că fetele au fugit de acasă cu cine știe ce Feți Frumoși.

Și al doilea motiv ține, așa cum spuneați, de rezidența lor în mediul rural, unde știm cum este privită femeia în mod tradițional. Chiar și în localitățile din apropierea marilor metropole găsim această gândire de Ev Mediu.

V-aș da ca exemplu cazul primarului PNL autosuspendat  din Ștefăneștii de Jos, care este acuzat că ar fi violat o fată de 12 ani în anul 2018, adică acum 3 ani. Vă dați seama că de 3 ani organele de anchetă încearcă să stabilească dacă a avut sau nu loc un viol?

Și asta pentru că există suspiciuni că la mijloc este un politician și cazul a devenit public. Altfel, cel mai probabil, nu am fi auzit despre asta niciodată.

Pe lângâ acești factori menționați de dvs, cred că mai sunt și alții care merită investigați mult mai serios.

De curând, dl. deputat Sebastian Burduja a declarat public că există o serie de comune din România în care mai mult de jumătate dintre copii nu mai au lângă ei niciun părinte, uneori nici o rudă apropiată.

Pre-adolescentele și adolescentele sunt extrem de vulnerabile în această perioadă. Organismul lor trece prin schimbări pe care nu li le explică nimeni. Am o fiică de 8 ani. Discuțiile pe care eu ca mamă le am cu ea, chiar și la această vârstă, nu cred că pot fi înlocuite de nici un alt tip de dialog cu nicio altă persoană. Nu vorbim doar de provocări fizice, ci și emoționale.

Văzând ce declară fetele din mediul rural, ecosistemul din jurul lor care nu le oferă sprijin, vă spun sincer că nu-mi dau seama când noi, ca nație sau ca societate și comunități, ne-am pierdut umanitatea, empatia, grija. De ce trecem pe lângă vulnerabilitate și în loc să o recunoaștem și să-i ocrotim pe cei slabi, îi tratăm cu dispreț sau cu nepăsare?

Spuneți că ar trebui să facă ceva presa, da, poate că ar trebui să-i ajutați pe oameni să descopere empatia. Dar vă spun că, dincolo de asta, fiecare dintre noi: profesori, asistenți sociali, chiar și polițiști ar trebui să ne uităm la cei pe care-i servim - tineri, copii, așa cum ne uităm la copiii noștri.

Pentru că și copiii noștri, la un moment dat, vor fi sau sunt deja în grija altora. Eu am grijă de studenții mei - alternez severitatea cu compasiunea, așa cum mi-aș dori ca învățătoarea fiicei mele să aibă grijă și să o educe pe fiica mea.

Ar trebui să vedem mai des că acele cazuri între ghilimele pe care le avem în grijă sunt copiii cuiva, oameni care ne servesc pe noi ceilalți, ne fac pâinea sau lucrează în agricultură, și au încredere să-și lase copiii în grija noastră.

Ce responsabilitate mai mare și mai înălțătoare poți primi din partea cuiva decât să-l sprijini în creșterea propriului copil? Nu e o vorbă în vânt că e nevoie de un sat întreg pentru asta.

Până nu vom conștientiza noi, ca societate și la nivel de comunități, că vom cunoaște bunăstarea ca întreg doar atunci când fiecare dintre noi va cunoaște bunăstarea, nu vom ajunge nicăieri,

Care sunt principalele opreliști în calea dezvoltării tinerelor de la sate? Care sunt preocupările lor? Care sunt visurile lor?

Din întrebările directe, cu răspunsuri închise din chestionar, pe fetele din mediul rural le preocupă viitorul, cum se vor descurca în viitor.

În mod paradoxal însă - și e ceva la care eu una nu m-am așteptat - în proporție de 75% ele sunt îngrijorate de poluare și schimbările climatice. Credeam că e ceva singular, până am văzut de curând și o cercetare la nivelul tinerilor din UE și acolo, pentru tinerii români, tot mediul și schimbările climatice par să fie o prioritate.

Când au putut da răspunsuri libere, problemele fetelor converg spre școală și examene, schimbări fizice și psihologice pe care le aduce adolescența, precum și relațiile interpersonale.

O serie de răspunsuri libere m-au pus pe gânduri, pentru că arată că noi, ca societate, nu prea ne facem bine treaba când e vorba de integrare socială. Unele fete spun că nu știu cum își vor face prieteni, ce trebuie să facă atunci când trec pe lângă băieți sau cum să se ferească de oameni toxici. Altele spun că devin rebele sau că li se schimbă starea de spirit des.

Poate că dacă ar face la școală educație pentru sănătate (sau oricum vreți să-i spuneți) - văd că Parlamentul României se încurcă în titluri pentru legea privind educația sexuală - ar ști că pre-adolescența vine cu schimbări hormonale ale căror efecte sunt tocmai aceste succesiuni bruște de stări.

De asemenea, dacă cei care iau deciziile le-au lua bazate pe date și nu pe ideologii, ar ști că la vârsta adolescenței avem o creștere exponențială de mortalitate în cadrul acestei categorii de vârstă. Sunt studii serioase făcute în SUA pe această temă. Și totul ține de fragilitatea emoțională determinată de schimbările hormonale care vin cu vârsta.

Ca să revin la întrebarea dvs, indiferent de vise sau preocupări, cel mai important lucru pe care-l putem face noi ca societate, ca adulți, este să arătăm grijă, compasiune, înțelegere. Cum ar fi dacă le-am oferi un sentiment de siguranță fetelor din rural: să știe că indiferent ce greșeli vor face, vor avea la cine să apeleze, fără să fie judecate aspru sau incorect?

Ce poate face statul (sau autoritățile locale) pentru a le veni în ajutor? 

Cel mai important lucru este ca cei care reprezintă autoritatea statului să-și facă treaba cu responsabilitate, compasiune și empatie.

Așa cum spuneam mai sus, dacă nu începem să interiorizăm această idee, că ceilalți copii trebuie tratați ca propriii copii, că trebuie să oferim susținere și înțelegere, că trebuie să le educăm pe fete, să le protejăm, să le fortifiem comportamental și mentalm vom rămâne agățați într-un cerc vicios. 

Sunt multe inițiative care au ca scop educarea copiilor, inclusiv a fetelor. Dar foarte puține se adresează fetelor din mediul rural. Personal nu știu despre inițiative sistematice, la nivel național în acest sens.

Evident că organizația pentru care lucrez își propune să facă o intervenție serioasă și robustă, avem un plan, avem o strategie și avem și locurile de unde să începem intervenția. În mod cert vom continua să facem pași în această direcție, concomitent cu cercetări în acest domeniu și-i rugăm pe toți aceia care vor să ni se alăture sau să contribuie să ne contacteze. 

Care poate fi rolul mediului de business în crearea și susținerea unor comunități prielnice pentru dezvoltare la sate? Concret, ce poate face mediul de afaceri?

Poate mai mult decât fetele din mediul urban, fetele de la țară au nevoie de modele și exemple de succes.

Trebuie să vadă că sunt oportunități, că pot depăși obstacole, trebuie să vadă că suntem preocupați ca societate de starea lor de bine, că există soluții, că pot avea acces la comunități de suport.

Ne-ar bucura dacă femei din mediul de afaceri care provin din mediul rural ne-ar contacta pentru a-și spune povestea. Ne-am bucura dacă ar dori să istorisească cu mândrie obstacolele de care au trecut pentru a fi cine sunt ele azi.

Ar fi în egală măsură binevenit dacă ar exista companii sau organizații care ar face din cauza fetelor din rural obiectivul lor de cetățenie corporativă sau implicare socială. Garantat ar vedea un impact social al investiției, care i-ar face să fie mândri de valorile pe care le promovează.

Când vă gândiți la acest subiect, ce vă doare cel mai tare? Și ce vă încântă cel mai tare?

Cel mai tare ne doare în acest moment faptul că, în ciuda exemplelor anecdotice, a situațiilor critice și a datelor statistice care ne spun că există o problemă, subiectul nu este o prioritate pe agenda publică. Adică, nu se întâmplă nimic proactiv.

Știm că e nevoie de investiții în educația informală, știm că e nevoie de sisteme locale de suport, știm că e nevoie de exemple pozitive, știm că e nevoie să scadă misoginismul instituțional și să crească responsabilizarea și cu toate acestea când apare un caz nou în media, precum cel de la Ștefăneștii de Jos, dăm din umeri ca și cum am fi făcut deja ceva ca genul acesta de tragedii să nu se întâmple.

Realitatea este însă că nu face nimeni nimic. În acest moment nu am niciun motiv de optimism.

Ne puteti da niste exemple de campanii de succes?

Din România, nu. Dar o campanie de succes care a condus la o schimbare comportamentală pe termen lung pentru generații întregi de tineri a avut loc în Islanda. Acolo, sistemul educațional, cel de ordine publică și părinții au lucrat împreună pentru a reduce actele anti-sociale făcute de tineri.

Țările nordice sunt de asemenea exemple bune, pentru că tinerilor li se oferă oportunități utile, educative de petrecere a timpului liber. Găsiți pe la sate 2-3 cluburi în care tinerii pot socializa, se pot cunoaște, pot explora diverse situații sub supervizarea adulților, sub directa îndrumare a cuiva. 

Ce fel de modele caută fetele din mediul rural? Și cum se raportează la ideea de mentorat? Ar fi utile niște proiecte de mentorat pentru ele?

Fetele din mediul rural se uită cu admirație atât la persoane din mediul familial imediat (mame, bunici, mătuși) dar și la vedete TV, femei din politică (puține câte sunt) sau la influencerițe.

Cred că ar fi deschise la ideea de mentorat. Unele dintre ele ne-au mulțumit că facem această cercetare și le cerem opiniile. Vă dați seama cât de neglijate se simt în general?

Din experiența mea de peste 20 de ani de lucru cu tinerii, vă spun că problema cea mai mare nu este deschiderea lor spre mentori, ci inabilitatea, lenea socială, iresponsabilitatea adulților de a deveni mentori.

Cultural vorbind, adulții români cu competențe potențiale de a deveni mentori refuză să ajute copiii altora. Este ceva de neînțeles pentru mine.

Cu multă vreme în urmă am încercat să găsim oameni, care să mentoreze tineri ieșiți din sistemul de protecție socială. N-am găsit pe nimeni dispus să facă asta. Marea majoritate ne spuneau că, dacă tot trebuie să ajute pe cineva, își vor ajuta propriii copii. Nu au chef să-și dedice timp pentru copiii altora. Vă spun sincer că m-a lăsat fără cuvinte această atitudine.

N-am făcut cercetări în acest sens, dar nu cred că numărul doritorilor a crescut substanțial. Ar fi bine să se fi schimbat ceva. În schimb, ceea ce am observat în ultimii ani, ca parte a programului Code Kids, este că dacă programul de mentorat este unul instituționalizat, adică un angajat primește timp din partea companiilor ca să se dedice unei cauze, apoi noi îl trecem printr-un training ca să-i potențăm abilitățile de mentor, pot avea loc schimburi și interacțiuni de succes între un mentor și un învățăcel.

Așadar, soluția ar putea fi să introducem schimbări incrementale și, în timp, românii vor percepe ajutorul acesta ca o îndatorire socială.

Cât contează nivelul educației și al oportunităților de joburi în comunitățile în care trăiesc pentru dezvoltarea lor? Și ce soluții ar putea fi in acest sens?

Evident că atunci când ai exemple de succes la tine în comună e mult mai ușor să-ți imaginezi că și pentru tine există o șansă.

Personal, cred în rolul pe care-l pot juca aici bibliotecile publice. Am văzut că există o serie de primari sau președinți de consilii județene care se laudă cu eficientizarea aparatului administrativ la nivel județean sau local desființând bibliotecile publice. Evident, asemenea măsuri sunt inepte.

Aleșii locali nu înțeleg faptul că biblioteca publică este cea mai democratică instituție comunitară și că în momente de criză crești investiția în dezvoltarea de competențe, nu o tai cu totul.

Un președinte de consiliu județean înțelept, care vrea eficiență cere obiective de educație, oferă resurse de dezvoltare, în loc să taie, pentru că nu e suficient de inteligent ca să înțeleagă o cauzalitate simplă: o comunitate educată este una în care crește calitatea vieții. Așadar, văd ca obligatorii investiții în calitatea educației non-formale, a oportunităților de petrecere a timpului liber de calitate în primul rând.

Sumarizând, ce soluții ați identificat pentru sprijinirea dezvoltării fetelor din mediul rural?

Cred că unele dintre ele au fost destul de bine conturate mai sus. Putem să le luăm de la general (politici publice) la particular (nivel de comună sau sat).

E musai să avem cercetări care să ne permită delimitarea clară a problemei, punerea ei cu celeritate pe agenda publică și formularea unor politici publice bazate pe realitate, nu pe ideologie. Reducerea misoginismului instituțional prin cursuri, sisteme de beneficii și sancțiuni, intervenții de educație formală.

În ceea ce privește nivelul comunitar: creșterea responsabilizării celor care se ocupă cu protecția socială (pentru cazurile critice și pentru prevenție), opțiuni de educație non-formală prin biblioteci publice sau alte organizații care permit petrecerea timpului liber de calitate în mediul rural, crearea de evenimente care să crească solidaritatea socială și a unor rețele informale de suport.

Media poate ajuta prin promovarea exemplelor pozitive și demascarea celor critice, pentru ca situația fetelor de la țară să fie menținută ca un angajament la care trebuie să contribuie fiecare dintre noi, în măsura posibilităților.

E nevoie de mai mult decât un sat, evident, dar cred că rezultatele le vor permite generațiilor următoare de fete de la țară să aibă o viață de calitate, așa cum ne dorim, fiecare dintre noi să avem pentru proprii noștri copii. 

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇