Palma Comisiei de la Veneția. Când te comporți ca USL

Palma Comisiei de la Veneția. Când te comporți ca USL
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

”De-acum încolo va trebui să facem reformă prin ordonanţe (…) altă soluţie nu văd (…) Nu voi aştepta după Parlament să se hotărască”, a anunțat Florin Cîțu la TVR.

Adică ne-a anunțat să ne pregătim de o guvernare neconstituțională atent premeditată, se pare. Genul de guvernare pe care Klaus Iohannis, PNL și USR-PLUS îl reproșau PSD.

De ce neconstituțională? Din formularea dlui Cîțu, care vrea să o ia înaintea Parlamentului, înțelegem că nu e vorba despre ordonanțe simple, foarte rare de altfel, care au nevoie de legi de abilitare cu limite foarte precise, ci despre ordonanțe de urgență.

Potrivit art 115 din Constituție, „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora”.

Deci nu este vorba despre nerăbdări și enervări, ci doar despre urgențe absolute, o stringență pentru care chiar și o procedură parlamentară de urgență este un timp prea îndelungat. Sunt multe deciziile CCR care au stabilit că nu e suficientă o situație extraordinară sau o presiune.

ADVERTISING

Dacă dl Cîțu a avut timp să aștepte până acum reforma din Parlament, nu cred că mai poate fi invocată stringența.

De menționat că prin OUG nu pot fi afectate regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale.

Dar pentru constatarea neconstituționalității, OUG trebuie să ajungă în Parlament. Se poate prin atacarea legii de aprobare, care poate fi amânată la infinit dacă nu e pusă pe ordinea de zi. Și se poate în primul rând direct de către Avocatul Poporului, singurul titular al dreptului constituțional de a ataca ordonanțele de urgență.

Cu alte cuvinte, dacă vrei să dai o reglementare neconstituțională, te asiguri cu un Avocat al Poporului de tip Ciorbea, emiți OUG care produce efecte din momentul intrării în vigoare și nu o pui pe ordinea de zi a Parlamentului.

Când a vrut să ciuntească atribuțiile CCR prin OUG, în 2012, USL a început tot prin revocarea Avocatului Poporului. Și atunci a intervenit Comisia de la Veneția. Coincidență sau nu, înainte ca dl Cîțu să ne anunțe că se pune pe reforme prin OUG, majoritatea a mătrășit Avocatul Poporului.

Am atras atenția în mod repetat că procedura a fost nelegală din multe motive, începând cu faptul că nu a fost indicată nicio încălcare concretă a legii și Constituției, după cum cere art 9, al 2 din Legea 35/1997 pentru revocarea Avocatul Poporului.

Atacarea sistematică a OUG-urilor nu e o culpă, e o atribuție a Avocatului Poporului. Și cred că toate ar trebui atacate, măcar pentru că nu îndeplinesc condiția urgenței.

Și iată că exact pe acest subiect majoritatea parlamentară primește o palmă de la Comisia de la Veneția care practic se autosesizează în cazul revocării Avocatului Poporului.

Puteți citi aici textul integral al scrisorii adesată de președintele Comisiei de la Veneția președinților celor două camere. Două sunt aspectele problematice sesizate:

1.”Ombudsmanul poate fi revocat din funcție numai în conformitate cu o listă exhaustivă de condiții clare și rezonabile definite de lege. Aceste condiții se referă doar la criteriile esențiale de 'incapacitate' sau 'incapacitate de a îndeplini atribuțiile postului', 'conduită necorespunzătoare' sau 'culpă', care trebuie interpretate punctual.”

2.Majoritatea parlamentară necesară pentru revocarea Ombudsmanului - de către Parlamentul însuși sau de către o instanță la cererea Parlamentului - trebuie să fie cel puțin egală și, de preferință, mai mare decât cea stabilită pentru alegerea sa. Procedura de revocare este publică, transparentă și prevăzută de lege"

Așadar, ceea ce spune Comisia de la Veneția este că nu poți revoca Avocatul Poporului pentru că nu-ți place, sau pentru că te enervează, sau ca să te răzbuni, sau pentru că vrei să-l pui pe al tău, ci pentru motive precise și dovedite care țin de 'conduită necorespunzătoare' sau 'culpă'. Deci erori punct cu punct, clare și dovedite.

Simplul fapt că această scrisoare a fost trimisă arată că la nivelul Comisiei de la Veneția există suspiciuni grave. Cererea este de curtoazie, ce e de știut se știe, de aceea. a și fost semnalată situația.

Iar faptul că și după primirea scrisorii - ținută secretă de președinții celor două camere, se pare – majoritatea a mers înainte cu procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului arată de-a dreptul sfidare față de organismul european.

În paranteză fie zis, dacă dl Fabian Gyula va deveni Avocat al Poporului va fi un pensionar special cu salariu de la stat, incadrându-se în generoasele excepții din proiectul de lege care vizează doar "săracii".

Dl Fabian Gyula nu are cine știe ce respect nici pentru Comisia de la Veneția: „printre organele Consiliului Europei se află și Comisia de la Veneția, relativ nouă, și că are rol consultativ”. Nouă și cu rol consultativ, nu cine știe ce, așadar.

Pentru actuala majoritate, cea mai decentă ieșire din impasul în care a intrat ar fi ca luni, CCR să declarare neconstituțională revocarea Avocatului Poporului, ceea ce ar scuti-o de o anatemizare publică la nivel internațional din partea Comisiei de la Veneția.

Și, apoi, dacă vor reuși să facă un raport solid, argumentat, legal despre fapte de "conduită necorespunzătoare" sau "culpă", interpretate punctual, revocarea poate fi reluată.

Vezi şi:

Citește și alte texte semnate de Ioana Ene Dogioiu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇