Jason Arday a ajuns de la un copil diagnosticat cu autism, care spunea că a învățat să citească abia la 18 ani, cel mai tânăr profesor de culoare din istoria Universității Cambridge. Trei ani mai târziu, acuzații de plagiat au declanșat verificarea întregii sale biografii, demisia și o expunere publică intensă. A murit neașteptat la 41 de ani, la numai câteva zile după plecarea de la universitate. Cauza decesului nu a fost comunicată.
Jason Arday a fost găsit fără viață în locuința sa din Battersea, sudul Londrei. Poliția Metropolitană a anunțat că moartea sa este considerată „neașteptată, dar nu suspectă”, relatează Reuters.
Anchetatorii nu au identificat indicii privind implicarea altei persoane. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Moartea fiind subită, cauza urmează să fie determinată prin procedura medico-legală.
Decesul a venit după câteva săptămâni în care activitatea academică și biografia sa au fost supuse unei verificări publice intense. Arday demisionase recent din postul de profesor de sociologia educației la Cambridge, iar universitatea anunțase o anchetă.
Familia afirmă că el a fost ținta unei campanii de dezinformare, abuz și hărțuire, care i-ar fi afectat grav starea psihică.
Copilul despre care se credea că va avea nevoie permanent de ajutor
Jason Arday s-a născut într-o familie cu origini ghaneze și a crescut într-un cartier social din Clapham, în sudul Londrei. Mama sa era asistentă medicală în domeniul sănătății mintale, iar tatăl, bucătar.
Potrivit biografiei publicată de Cambridge, a fost diagnosticat la trei ani cu autism și întârziere globală în dezvoltare. A folosit limbajul semnelor, a început să vorbească la 11 ani și a învățat să citească și să scrie la 18 ani. Familia ar fi fost avertizată că va avea nevoie de asistență întreaga viață.
A părăsit școala cu două calificări, dar și-a continuat educația. A absolvit facultatea, a urmat două programe de masterat, a obținut calificarea de profesor și și-a susținut doctoratul la Liverpool John Moores University.
Pentru a se întreține, a lucrat în supermarketuri, în curățenie și în alte slujbe slab plătite. Ulterior, a ocupat posturi academice la universitățile Durham și Glasgow.
În martie 2023, la 37 de ani, a devenit profesor de sociologia educației la Cambridge și cel mai tânăr profesor de culoare din istoria universității. Cercetările sale erau dedicate rasismului, inegalității și accesului persoanelor din medii dezavantajate la învățământul superior.
Povestea sa a fost prezentată în întreaga lume drept un exemplu despre depășirea barierelor asociate dizabilității, sărăciei și discriminării.
Într-un portret publicat în 2023 de The Guardian, Arday vorbea despre sprijinul mamei, anii de terapie și efortul de a-și ascunde uneori trăsăturile autiste pentru a nu-i fi contestată competența profesională.
Acuzațiile de plagiat care au declanșat căderea
Situația s-a schimbat după apariția unor comparații între teza sa de doctorat și o lucrare susținută anterior de cercetătoarea Paula Zwozdiak-Myers la Universitatea Brunel.
O analiză citată de The Guardian a identificat peste 100 de pasaje identice sau foarte asemănătoare. Lucrarea cercetătoarei era menționată de Arday, inclusiv în bibliografie, dar criticii au susținut că numeroase preluări nu erau atribuite corespunzător.
Au fost semnalate separat probleme în alte articole semnate de el. Unele publicații academice au introdus corecții pentru clarificarea surselor unor citate.
Arday a negat că ar fi plagiat deliberat, dar a recunoscut existența unor greșeli academice. Liverpool John Moores University, instituția care îi acordase doctoratul, verificase anterior acuzațiile și nu stabilise existența plagiatului. După apariția noilor comparații, mai mulți cercetători au cerut o analiză independentă.
Cambridge l-a apărat inițial, calificând acuzațiile drept parte a unei campanii de compromitere. Ulterior, universitatea a deschis o investigație asupra activității și numirii sale. Anchetele nu ajunseseră la o concluzie definitivă înaintea morții profesorului.
De la verificarea lucrărilor la verificarea întregii vieți
După declanșarea disputei academice, atenția s-a extins rapid asupra biografiei lui Arday.
Au fost contestate afirmațiile sale despre vârsta la care a început să vorbească, performanțele sportive, activitatea caritabilă și amenințările rasiste pe care spunea că le primise.
În privința acestor aspecte există informații contradictorii sau incomplete. Unii foști colegi au declarat că îl țineau minte vorbind și făcând glume în copilărie. Alte persoane care îl cunoscuseră au confirmat însă că era foarte retras, primea sprijin special și comunica uneori fără cuvinte.
Unele universități și-au modificat paginile pe care erau menționate performanțele sale sportive ori sumele strânse pentru organizații caritabile.
În mijlocul scandalului, Arday a demisionat de la Cambridge, invocând efectele situației asupra sănătății sale mintale și asupra familiei.
Moartea neașteptată și reacțiile publice
Arday a murit la câteva zile după demisie și în aceeași perioadă în care memoriile sale, Great and Unfortunate Things, erau lansate în Statele Unite.
Familia l-a descris drept un om blând și devotat și a susținut că presiunea provocată de acuzații, speculații și hărțuire devenise insuportabilă. Rudele au cerut oprirea atacurilor și respectarea vieții private.
Sir Simon Baron-Cohen, profesor la Cambridge și unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai autismului, a declarat că vorbise cu Arday cu câteva ore înaintea morții și că acesta era profund afectat de expunerea publică.
Premierul britanic Andy Burnham a descris moartea drept „o tragedie pe atât de multe planuri” și a cerut un moment de reflecție.
Primarul Londrei, Sadiq Khan, parlamentari, profesori și foști studenți au vorbit despre efectele stigmatizării și ale condamnării publice.
Cazul a provocat reacții și din partea celor care consideră că universitățile trebuie să aplice aceleași standarde academice tuturor cercetătorilor, indiferent de identitatea sau biografia acestora, relatează Reuters și AP.
Întrebările rămase
Moartea lui Jason Arday nu închide disputa academică, dar schimbă inevitabil cadrul în care aceasta este discutată.
Prima întrebare privește integritatea lucrărilor sale. Existența asemănărilor între texte trebuie lămurită printr-o analiză academică independentă, nu prin popularitatea biografiei sale și nici prin campanii online.
A doua privește instituțiile. Cambridge și celelalte universități au beneficiat de imaginea unui profesor cu o poveste excepțională. Rămâne de clarificat cât de riguros i-au verificat activitatea înainte de a-l transforma într-un simbol și ce sprijin i-au oferit după izbucnirea scandalului.
A treia privește presa și spațiul public. Investigarea unor posibile abateri era legitimă și necesară. Extinderea verificărilor de la lucrările academice asupra fiecărui episod al copilăriei și vieții personale ridică însă întrebarea unde se termină investigația de interes public și unde începe demolarea unei persoane.
În sfârșit, nu se cunoaște cauza morții și nu poate fi stabilită o legătură între deces, autism și presiunea mediatică. Cert este numai că Arday a murit neașteptat după o perioadă de expunere intensă, iar familia și apropiații spun că era profund afectat.
