Afaceristul din Cluj care a susținut că a fost răpit și torturat a mințit

Afaceristul din Cluj care a susținut că a fost răpit și torturat a mințit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Omul de afaceri din Cluj, care le-a declarat polițiștilor că a fost sechestrat și torturat de mai mulți indivizi, a mințit, au stabilit anchetatorii.

Polițiștii au ajuns la această concluzie după cercetări care au durat 48 de ore, potrivit Digi24.

„Din cercetările efectuate, rezultă că cele sesizate nu s-au confirmat, fiind administrate probe din care a reieșit faptul ca victima nu a fost victima vreunei infracțiuni de lipsire de libertate in mod ilegal și nici a celei de tâlhărie calificată”, a transmis IPJ Cluj.

ADVERTISING

În ceea ce privește furtul criptomonedelor și a respectivului dispozitiv de tip wallet polițiștii au precizat că „fapta nu există și nu a fost creat niciun prejudiciu din partea unor terțe persoane”.

Ciprian Călin Pop a fost implicat într-un accident rutier, iar când au ajuns la autoturismul oprit pe marginea drumului, agenții de poliție l-au văzut pe șofer rănit, cu un deget secționat și plin de sânge. Bărbatul a fost testat și a rezultat o alcoolemie de 0,76 miligrame per litru, alcool pur în aer expirat.

ADVERTISING

Polițiștii l-au întrebat ce s-a petrecut și l-au transportat la spital. Pop le-a povestit că ar fi fost torturat de trei indivizi mascați, într-o hală de la marginea orașului. Bărbatul a spus că agresorii l-ar fi obligat să bea alcool, apoi l-ar fi stropit cu benzină și i-ar fi tăiat un deget.

Ciprian Călin Pop a mai declarat că agresorii au vrut să obțină de la el un cod secret necesar accesului la niște criptomonede

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google