Aproximativ 138 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi dați în trafic până la sfârșitul acestui an, potrivit planului prezentat luni într-o conferință de presă de ministrul Transporturilor, Ștefan-Ovidiu Popa.
Numărul ar putea scădea însă cu 10 kilometri dacă autoritățile nu reușesc să rezolve problemele de pe secțiunea 4 a Autostrăzii A1, între Curtea de Argeș și Tigveni, unde se află tunelul Momaia.
Până în prezent, au fost deschiși circulației 71 de kilometri de drumuri de mare viteză, iar noile tronsoane ar duce bilanțul acestui an la aproximativ 200 de kilometri.
Printre proiectele care ar urma să fie finalizate se numără:
- Autostrada A0, lotul 1: 10 kilometri din cei 17,5 kilometri, care vor asigura legătura dintre DN1 și DN7. Conexiunea cu A1 este programată pentru primul trimestru din 2027;
- Autostrada A3, tronsonul Nădășelu – Zimbor, inclusiv viaductele: aproximativ 30 de kilometri;
- Autostrada A3, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș: 26,35 de kilometri;
- Autostrada A7, loturile 1 și 2 dintre Bacău și Pașcani: 49,3 kilometri;
- Drumul expres Brăila – Galați: 0,76 kilometri.
Ministrul Transporturilor a prezentat și principalele obiective pentru perioada următoare. Una dintre priorități este finalizarea Autostrăzii Moldovei (A7) până la Pașcani și pregătirea programului SAFE, prin care ar urma să fie asigurată continuarea proiectului până la Suceava.
Pe lista ministerului se mai află obținerea acordului de mediu revizuit pentru secțiunea montană a Autostrăzii Pitești – Sibiu, stabilirea unei strategii pentru proiectul Bala 2 și începerea negocierilor la nivel european pentru viitorul cadru financiar multianual. Autoritățile își propun să obțină o finanțare consistentă pentru investițiile în transporturi.
În ceea ce privește Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ministrul a indicat drept priorități pentru următoarele șase luni asigurarea fondurilor necesare continuării lucrărilor, atât de la bugetul de stat, cât și prin Programul Transport, finalizarea licitațiilor aflate în desfășurare și semnarea contractelor pentru proiectele care așteaptă să fie demarate.
Ștefan-Ovidiu Popa a mai spus că ministerul urmărește și proiectele de pe Dunăre, în special Bala 2 și Fast Danube.
El a afirmat că a preluat conducerea instituției cu obiectivul de a pune ordine în proiectele și problemele rămase din mandatele precedente.
