Actriţa Draga Olteanu Matei a murit

Actriţa Draga Olteanu Matei a murit

Actriţa Draga Olteanu Matei a încetat din viaţă în noaptea de marți spre miercuri.

Ea a murit la Spitalul ”Sf. Spiridon”, din Iaşi, unde fusese internată în urmă cu câteva zile, pentru o hemoragie digestivă, anunță News.ro.

Draga Olteanu Matei avea 87 de ani, împliniți în data de 24 octombrie.

Şefa UPU SMURD Iaşi Diana Cimpoeşu a declarat că, în pofida eforturilor echipei medicale, starea actriţei s-a degradat, ea având multiple afecţiuni.

De altfel, marţi medicul declara că Draga Olteanu Matei era în terapie intensivă cu suport respirator şi hemodinamic, fiind o pacientă ”extrem de fragilă”, care necesita în continuare menţinerea funcţiilor vitale. 

ADVERTISING

Draga Olteanu Matei a fost internată vineri la Spitalul ”Sf, Spiridon” din Iaşi, fiind adusă de la Piatra Neamţ.

Draga Olteanu Matei a jucat în 90 de filme, în peste 50 de piese de teatru și 100 de roluri de televiziune

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933, potrivit volumului ”Cineaşti români” (Editura Ştiinţifică, 1996), scrie Agerpres.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1956.

În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.

După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ”Teatrul Vostru”.

ADVERTISING

La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.

Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care:

  • Premiul ACIN 1975 (”Ilustrate cu flori de câmp”, ”Filip cel Bun”),
  • Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004),
  • Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003),
  • Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010),
  • Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).
ADVERTISING

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ”Steaua României” de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti.

În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ”Coroana României” în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇