Bărbatul din judeţul Bacău care şi-a aruncat cei doi copii în apele barajului Răcăciuni, după ce s-a certat cu soţia sa, iar apoi a dispărut, a fost găsit mort.
Cavadrele celor doi copii – un băiat de 4 ani şi o fetiţă de cinci luni – fuseseră găsite, pe luciul lacului Răcăciuni, la scurt timp după ce tatăl plecase cu cei doi copii de acasă.
Bărbatul a fost căutat, încă de duminică după-amiază, de către pompieri şi scafandri. Trupul neînsufleţit a fost descoperit miercuri, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
Duminică, o femeie de 23 de ani din localitatea Pânceşti a sunat la 112, la ora 13:10, şi a anunţat că soţul ei a luat doi copii şi a plecat cu ei de acasă, ameninţând că se sinucide aruncându-se în apă împreună cu cei mici.
Potrivit oficialilor Poliţiei Bacău, la ora 13:26 un prim echipaj de poliţie a ajuns în zona barajului Răcăciuni. Poliţistul a observat pe luciul apei trupurile copiilor, a intrat în lac şi i-a scos, a început manevrele de resuscitare.
Echipajele medicale trimise la faţa locului au continuat încercarea de a scoate copiii din stop cardio-respirator, dar fără rezultat, fiind declarat decesul atât în cazul copilului de patru ani, cât şi în cazul surorii mai mici.
Bărbatul nu a fost găsit în zonă atunci, autorităţile începând imediat căutările.