Un tată şi-a aruncat copiii în apele unui lac de acumulare după o ceartă cu soţia

Un tată şi-a aruncat copiii în apele unui lac de acumulare după o ceartă cu soţia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat din judeţul Bacău şi-a luat cei doi copii şi i-a aruncat în apele barajului Răcăciuni, după ce s-a certat cu soţia sa.

Copiii – un băiat de 4 ani şi o fetiţă de cinci luni – au fost scoşi ,din apă de un poliţist, care a încercat să îi resusciteze însă fără rezultat.

Bărbatul nu a fost găsit în zonă şi, până la ora transmiterii acestei ştiri, nu se ştie dacă şi el s-a aruncat în apă sau dacă a plecat, au precizat pentru News.ro oficiali ai IPJ Bacău.

Incidentul a avut loc duminică după amiază. La ora 13:10, o femeie de 23 de ani din localitatea Pânceşti a sunat la 112 şi a anunţat că soţul ei, în vârstă de 30 de ani, după ce s-a certat cu ea, a luat cei doi copii şi a plecat cu ei de acasă, ameninţând că se sinucide aruncându-se în apă împreună cu ce mici.

ADVERTISING

Potrivit oficialilor Poliţiei Bacău, la ora 13:26 un prim echipaj de poliţie a ajuns în zona barajului Răcăciuni. Un polițist a observat pe luciul apei trupurile copiilor, a intrat în lac şi i-a scos, a început manevrele de resuscitare.

Echipajele medicale trimise la faţa locului au continuat încercarea de a scoate copiii din stop cardio-respirator însă fără rezultat, fiind declarat decesul atât în cazul copilului de patru ani, cât şi în cazul surorii mai mici a acestuia.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇