Elevii sunt indignați de lipsa de fermitate a autorităților: Nimeni nu știe în ce condiţii se vor redeschide şcolile

Elevii sunt indignați de lipsa de fermitate a autorităților: Nimeni nu știe în ce condiţii se vor redeschide şcolile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat, marţi, guvernanţilor să ia o „decizie fermă” cu privire la debutul anului şcolar, bazată pe o „consultare reală” cu toţi actorii implicaţi în actul educaţional şi „racordată la nevoile de bază ale elevilor – educaţia şi sănătatea”.

„Cu doar câteva săptămâni înaintea începerii noului anului şcolar, elevii, profesorii şi părinţii se află într-o profundă stare de incertitudine – nimeni nu ştie în ce condiţii se vor redeschide şcolile, iar autorităţile locale şi unităţile de învăţâmânt nu ştiu ce dotări se impun, astfel încât sănătatea elevilor să nu fie periclitată.

ADVERTISING

De aceea, solicităm guvernanţilor să ia o decizie fermă cu privire la debutul anului şcolar, bazată pe o consultare reală cu toţi actorii implicaţi în actul educaţional şi racordată la nevoile de bază ale elevilor - educaţia şi sănătatea", afirmă reprezentanţii CNE într-un comunicat remis presei.

A fost publicat proiectul privind școala online. Cine decide cum începe anul școlar

Distanțarea fizică între elevi

CNE consideră "extrem de grav" faptul că implementarea distanţării fizice între elevi la orele de curs - una "dintre principalele măsuri" de combatere a coronavirusului - va fi decisă de fiecare şcoală în parte, "în defavoarea unor norme clare şi unitare luate la nivel central".

ADVERTISING

"În cursul zilei de astăzi, ministrul Sănătăţii a afirmat faptul că decizia de a păstra distanţarea fizică între elevi la orele de curs va rămâne la latitudinea fiecărei unităţi de învăţâmânt, contrar recomandărilor emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Considerăm extrem de grav faptul că implementarea uneia dintre principalele măsuri de combatere a coronavirusului va fi decisă de fiecare şcoală în parte, în defavoarea unor norme clare şi unitare luate la nivel central", susţine CNE.

Detalii aici - Tătaru semnează miercuri ordinul cu regulile ce trebuie respectate în școli: Distanțarea fizică nu e obligatorie!

ADVERTISING

"Mai avem 27 de zile până la data începerii cursurilor. Cu fiecare zi care trece fără un set clar de măsuri pentru autorităţile locale şi unităţile de învăţâmânt ne apropiem din ce în ce mai tare de un început de an şcolar care va pune în pericol sănătatea elevilor.

Dacă Guvernul României nu va emite urgent normele privind începerea anului şcolar, iar şcolile nu vor fi pregătite pentru a primi elevii în deplină siguranţă, ne vom revizui poziţia privind începerea anului şcolar la data de 14 septembrie", a declarat preşedintele CNE, Rareş Voicu, citat în comunicat.

Citește și:

Elevii sunt într-o nebuloasă completă şi nu ştiu cum va fi la şcoală. Cine ne dă măștile? Vom avea recipiente cu dezinfectant?

Ce măsuri propune medicul Virgil Musta ca, odată cu deschiderea școlilor, să poată fi prevenite formele grave de COVID-19 la copii şi în familiile lor

Cu ajutor privat, zeci de școli de la sate își așteaptă elevii în condiții europene. Cristina Hanganu, Lidl România: Fiecare gest de implicare contează

Elevii critică proiectul Ministerului Educației privind școala online. Este incoerent, adâncește nesiguranța și confuzia


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇