Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că doar aproximativ 5% dintre părinţi îşi înscriu copiii la cursurile de educaţie pentru sănătate, dar precizează că numărul şcolilor unde se fac aceste cursuri este mic.
„Acest program l-am lansat personal în 2002, se numea ‘educaţie pentru sănătate în şcoala românească’. El a fost făcut în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite şi urma ca în anii următori (…) el să devină dintr-o disciplină curriculară opţională o disciplină permanentă. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa. Circa 5% dintre părinţi îşi înscriu copiii la aceste cursuri de educaţie pentru sănătate. Sunt şi puţine şcolile care o fac, insuficiente”, a declarat Rafila, miercuri, la TVR Info.
Demnitarul a menţionat, însă, că a avut discuţii cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, dar şi cu reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, pentru a demara un proces de instruire a profesorilor care să poată preda această disciplină.
Alexandru Rafila a explicat că educaţia pentru sănătate ar trebui să îi înveţe pe copii, printre altele, noţiuni de igienă, deprinderi nutriţionale, dar şi mijloace de a lupta împotriva adicţiilor.
"Discutăm despre deprinderile igienice, deprinderile nutriţionale, cum trebuie să te mişti, cât trebuie să te mişti, cum să lupţi împotriva adicţiei şi consumului de droguri (…), cum să nu ajungi în situaţia încât să apară sarcini la o vârstă nefirească pentru o fată", a adăugat ministrul Sănătăţii.
El a amintit că, în urmă cu un an, a semnat un parteneriat şi cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a obţine colaborarea şi sprijinul acestei instituţii astfel încât educaţia pentru sănătate "să se poată face cu adevărat în şcoli şi să fie îmbrăţişată, şi nu evitată, de către părinţi".