Francisc Doboș s-a încurcat în explicații: De ce vrea Biserica Catolică să scoată "orientarea sexuală" din Legile Educației și să avem Religia ca materie la Bac

Francisc Doboș s-a încurcat în explicații: De ce vrea Biserica Catolică să scoată "orientarea sexuală" din Legile Educației și să avem Religia ca materie la Bac
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

13 culte religioase au solicitat recent ca Religia să fie introdusă pe lista materiilor opţionale la examenul de Bacalaureat și ca în noile Legi ale Educației să nu mai apară sintagma „orientare sexuală”.

Jurnaliștii de la Observator au realizat un interviu pe această temă cu reprezentantul cultului catolic, părintele Francisc Doboş, care s-a încurcat în explicații.

Întrebat cu ce deranjează sintagma ”orientarea sexuală” și cu ce diferă discriminarea religioasă faţă de discriminarea referitoare la orientare sexuală, Doboș a spus că devine o discriminare şi faţă de cei care nu acceptă această ideologie.

ADVERTISING

"Pentru că devine o discriminare şi faţă de cei care nu acceptă această ideologie. Creştinii, marea lor majoritate", a răspuns Doboș.

Reprezentantul cultului catolic a insistat apoi că nimeni nu vrea să discrimineze pe nimeni.

"Este foarte clar și nimeni nu vrea să discrimineze pe nimeni. Dimpotrivă. Dacă este vorba de discriminare, de ce să fie acea precizare ca doar anumite categorii să nu fie discriminate? Dar, eu știu, marea majoritate de ce să fie discriminată?", a afirmat părintele.

Jurnalistul a insistat și l-a întrebat pe Doboș de ce 13 culte religioase vor ca din definiția discriminării la școală să dispară orientarea sexuală, când în România există o lege din anul 2000 care interzice discriminarea pe criterii sexuale.

ADVERTISING

"De fapt, ați început cu sfârșitul. Că nu asta era tema scrisorii transmisă de către cultele religioase din România. Ci Bacalaureatul. De ce ați început cu tema aceasta? Să mă întrebați? Când problema referitoare e la Bacalaureat", a fost răspunsul lui Doboș.

Jurnalistul a replicat și a întrebat: "Adică la ce vă referiți dvs? La religie în școli. Pentru că ați semnat și acest aspect. Nu vă asumați acest aspect? A fost pus în scrisoare doar de BOR și ați semnat dvs ca să aveți alte concesii în alte planuri? Putem să discutăm și despre asta, dacă asta e tema."

"Este o întrebare tendențioasă", a răspuns Doboș.

ADVERTISING

Revenind la tema orientării sexuale din școli, părintele nu a mai vrut să discute.

"Eu mă opresc aici, pentru că dacă voiam să discut… Nu era tema asta. Cei din regie nu m-au invitat să discut despre orientare sexuală și nu vreau să discut despre orientarea sexuală, ci despre materia religiei în școli. La Bacalaureat. Și atât. Dacă aveți vreo întrebare…", a spus Doboș.

Astfel că jurnalistul l-a întrebat despre religia în școli: "OK. De ce insistați cu religia în școli? Explicați-mi și despre asta."

Și de această dată Francisc Doboș a spus că întrebarea este tendențioasă: "Iarăși, numai întrebări tendențioase."

Ulterior, părintele a revenit: ”Vă răspund. Toată societatea occidentală a crescut pe baza religiei și a creștinismului. Doar dacă este să vizitați orice oraș din Europa sau multe alte orașe din lume fac referire la creștinism, adică la religie. Este firesc ca religia să existe în școli. Este o învățătură. Nu o doctrină. Nu un catehism. Ca să înțelegem în ce lume am crescut și în ce lume trăim. Și este opțional, fără să existe o obligativitate."

Întrebat însă cum ar arăta o probă de religie la Bacalaureat, Francisc Doboș a spus: "Folosește la ceva să facem un astfel de exercițiu? Eu am făcut un liceu vocațional. Adică am făcut seminar teologic. Și nu am avut, la momentul respectiv, opțiunea ca la Bacalaureat să pot opta pentru o disciplină religioasă. Și mi-aș fi dorit lucrul acesta."

Poziţia Bisericii Catolice din România surprinde pentru că foarte recent însuşi papa Francisc afirma că homosexualitatea nu este o infracţiune, iar Dumnezeu îi iubeşte pe toţi copiii săi, indiferent de orientarea lor sexuală.

Papa Francisc a criticat legile statelor care incriminează homosexualitatea, numindu-le "nedrepte" și afirmând că Dumnezeu își iubește toți copiii așa cum sunt. El a făcut apoi apel la episcopii catolici să primească persoanele LGBTQ în biserică: "A fi homosexual nu este o crimă".

De ce s-au supărat Bisericile

La noi, însă, scandalul diversității și nediscriminării pe criterii de orientare sexuală pornit de cultele religioase pleacă de la trei articole din proiectul legii învățământului preuniversitar.

-Art 2, al1. lit b care include diversitatea între valorile care stau la baza învățământului preuniversitar, diversitate definită ca ”respectarea și valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, identitare, a sensibilității și a empatiei, alături de întărirea și pozitivarea imaginii de sine individuale și colective”.

-Art 224, lit e care include printre obligațiile personalului didactic ”promovarea diversității, ca resursă de învățare, pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante”;

-Articolul 11 care interzice "discriminarea pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare dar și prozelitismul religios”.

Citeşte şi interviul Spot: De ce vor cultele ca școala să nu vorbească de diversitate și discriminarea sexuală și cine câștigă politic. Unde dispare USR


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇