Cum se redeschid școlile: Distanţă de 1 metru între elevi, masca va fi purtată permanent, iar copiii vor fi supreavegheaţi în pauze

Cum se redeschid școlile: Distanţă de 1 metru între elevi, masca va fi purtată permanent, iar copiii vor fi supreavegheaţi în pauze
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Educației a publicat, joi dimineață, proiectul de ordin pentru organizarea activităţii în cadrul instituţiilor de învăţământ, în contextul în care școlile se redeschid la 8 februarie.

Documentul urmează să fie validat de Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Educaţiei a precizat că a încercat să surprindă toate aspectele convenite în ”foarte buna colaborare cu Ministerul Sănătăţii, într-o manieră constructivă”.

Ministerul arată că este vorba despre un draft supus validării MS.

Un profesor român povestește despre cum se face școală în Japonia: Muncesc și 12 ore pe zi și fac aproape toate lucrurile în echipă

Distanță de un metru

Printre măsurile privind pregătirea unităţilor de învăţământ, înainte de reluarea cursurilor se numără aşezarea băncilor astfel încât să se asigure distanţarea de 1 m. În situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maxim posibilă, dar şi stabilirea circuitelor funcţionale.

Măsuri de organizare a spaţiilor, a accesului în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe şi a programului şcolar:

- În interiorul şcolii vor fi organizate circuite prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure "trasee prestabilite" de intrare, de deplasare în interiorul unităţii de învăţământ şi de părăsire a acesteia, facilitând păstrarea unei distanţe corespunzatoare între persoane.    

- La intrarea în şcoală şi pe coridoare, precum si la intrarea în fiecare clasă vor fi aşezate dispensere/flacoane cu soluţie dezinfectantă pentru mâini.      Uşile vor fi menţinute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact.    

ADVERTISING

- Sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică  de 1 metru între elevi. Dacă configuraţia sălii de clasă (suprafaţă, mobilier etc) nu permite distanţarea fizică de 1 metru, atunci spaţiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanţa maxim posibilă între elevi.    

Orele suplimentare pentru elevii care au avut probleme cu școala online costă 30 de milioane de euro

-  Deplasarea elevilor în interiorul instituţiei trebuie limitată prin alocarea aceleiasi săli unei clase de elevi, iar profesorii vor schimba sala de predare.

Principiul de urmat este "1 clasă de elevi = 1 sală";    

- Este interzis schimbul de obiecte personale;    

- Va fi asigurată aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 minute, apoi în timpul pauzelor minimum 10 minute şi la finalul zilei, ţinând cont de temperatura exterioară;    

-  Se recomandă evitarea experimentelor practice care necesită mişcare şi/sau interacţiune strânsă între elevi;

 - Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască in permanență, atunci când se află în incinta unităţii de învăţământ.      

- Accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unitatii de invatamant (părinţi, alţi însoţitori etc.) va fi interzis în afara cazurilor excepţionale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unităţii de învăţământ. 

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat cele 3 scenarii privind redeschiderea şcolilor. Care sunt acestea

ADVERTISING

Pauza va fi supravegheată

 - Organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze.

- Intervalele aferente pauzelor vor fi stabilite în mod eşalonat astfel incat sa existe un minim posibil de suprapunere;

- Organizarea activităţilor şi supravegherea în timpul pauzelor se realizează astfel incat sa se evite formarea de grupuri de elevi din clase diferite. Elevii vor fi supravegheaţi pe toată durata pauzelor de către cadre didactice sau alte categorii de personal, pentru mentinerea distanţării fizice.  Orice activităţi care presupun formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei dintre elevi.

Redeschiderea școlilor provizorie și pe genunchi. Ce lipsește

- Jocurile şi alte activităţi care implică formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei maxim posibile dintre elevi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

- Elevii nu vor consuma în comun alimente sau băuturi şi nu vor schimba între ei obiecte de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.).

- Se pot desfăşura doar jocurile sportive care permit distanţarea fizică, de preferat în aer liber, daca conditiile meteo permit;

Cîmpeanu vrea să schimbe structura anului școlar 2021–2022 și să comaseze vacanța dintre semestre cu cea de Crăciun

Obligațiile părinților

 Părinţii au obligaţia să anunţe unitatea de învăţământ cu privire la absenţa elevului în următoarele situaţii:  

  • Elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • Elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;    
  • Elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 şi se află în carantină.  
ADVERTISING

Măsurile se aplică atât în cazul orelor de curs, cât şi pentru ”activităţile educative, recreative, pentru consolidarea competenţelor dobândite de elevi sau de accelerare a învăţării, precum şi pentru activităţile de învăţare remedială desfăşurate în unităţile de învăţământ în cadrul programelor de tipul ”Şcoală după Şcoală”. 

Ministrul Educației spune cum va fi la școală. Elevii vor sta câte 2 în bancă, fără panouri de plexiglas. Dacă nu poartă mască, nu sunt primiți și profesorii vor fi sancționați

În cazul instituţiilor de învăţământ superior, modalitatea de desfăşurare a activităţilor ce presupun prezenţa fizică a studenţilor la cursuri se decide în conformitate cu principiul autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

DSP va informa Inspectoratele şcolare în legătură cu situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi, în vederea stabilirii scenariului de începere a cursurilor, iar scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza in functie de evolutia epidemologică.

Documentul prezintă cele trei scenarii de desfăşurare a cursurilor în funcţie de situaţia epidemiologică, dar menţionează şi că ”în situaţii justificate de infrastructură şi resursele existente, unităţile de invăţământ/unităţile conexe pot desfăşura activităţi didactice în sistem on line cu aprobarea inspectoratului şcolar judeţean/ISMB”.

Iohannis: Pregătiți copiii pentru școală. Începând de luni, majoritatea merg fizic la ore

Măsuri de pregătire

Pentru pregătirea unităţilor de învăţământ/instituţiilor conexe/instituţiilor de învăţământ, conducerile acestora au în vedere următoarele aspecte:    

a) organizarea şi întreţinerea spaţiilor astfel încât să se asigure distanţarea de 1 metru. In situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maxim posibilă, inclusiv prin amplasarea optima a mobilierului scolar;    

  • stabilirea circuitelor funcţionale;    
  • organizarea spaţiilor de recreere;     
  • evaluarea necesarului de resurse umane;    
  • asigurarea materialelor de curăţenie, igienă şi dezinfecţie;    
  • asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecţie pentru elevi/studenţi şi personal.

Mesajul profesorilor din diaspora pentru România. Restabiliți demnitatea și statutul profesorilor în societate

În ce situații e necesar online-ul

Personalul didactic din cadrul unităţilor de învăţământ/conexe/instituţiilor de învăţământ aflat în grupa de risc (adică vârstnici, persoane cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară) poate  desfăşura activităţi didactice în sistem on-line numai în baza unei certificări emise de medicul de medicina  muncii.

În acest caz conducerea unităţii /instituţiei va adapta orarul şcolar în mod corespunzător. 

Vlad Voiculescu, întrebat dacă şcolile ar trebui să se redeschidă. O să evit să mă pronunţ, întrebaţi-mă altceva, vă rog

De asemenea, preşcolarii/elevii care fac parte dintr-o grupă de risc (adică cei diagnosticaţi cu boli respiratorii cronice severe, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv), cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiti de prezenta fizica in scoala, iar conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional online.

”Preşcolarii/elevii care locuiesc împreună  cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc,  după o evaluare medicala a persoanei respective, dacă aceasta nu a fost vaccinată şi există riscul de contaminare cu SARS-CoV-2, pot să  nu se prezinte fizic la şcoală, la recomandarea medicului curant şi cu acordul părinţilor/reprezentantului legal”, menţionează documentul.

Unul din doi profesori vrea să se vaccineze. Procentul este mai mare în mediul universitar, dar puțini au primit prima doză

Încăpere pentru izolarea cazurilor suspecte

Unităţile de învăţământ trebuie să stabilească  spaţiile care pot fi folosite în procesul de învăţământ, precum şi spaţiul necesar ce va fi utilizat pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, identificate de cadrul medical din unitatea de învăţământ preuniversitar/conexă/instituţia de învăţământ sau persoana desemnată de conducerea unităţii/instituţiei. 

Elevi din licee tehnologice sunt îndrumați către joburile viitorului prin Academia de Cariere Tehnice

În ce condiții se suspendă cursurile

-  La apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învăţământ preşcolar sau clasă de învăţământ primar. În această situaţie se suspendă cursurile grupei sau clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.

- La apariţia a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învăţământ gimnazial, liceal, profesional si postliceal. În această situaţie se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.

În ambele situaţii, procesul de învăţământ continuă în sistem online.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Atenţie mare la redeschiderea şcolilor. Nu ne permitem nicio greşeală!

DSP decide cu școala dacă e necesară carantina

DSP/DSPMB va face anchete epidemiologice, va stabili care sunt contacţii directi ai acestora si va decide împreună cu conducerea unitatii de invatamant daca se impune carantinarea.

-  La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, in urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacţii directi ai acestora si va decide împreună cu conducerea unitatii de invatamant daca se impune carantinarea.

- Decizia de suspendare a activităţii didactice ce presupune prezenţa fizică a studenţilor se dispune prin hotărâre a senatului universitar, în raport cu numărul de îmbolnăviri şi cu rezultatul anchetei epidemiologice realizate, cu avizul direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Începe şcoala: Cum pot opta elevii şi profesorii să rămână online? Cine va face triajul? Vor primi măști gratuite?

Criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ din ordin nu se aplică şi unităţilor de învăţământ preuniversitar din subordinea Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne, care vor lua deciziile care se impun conform regulamentelor/procedurilor aplicabile acestora.

Activităţile ce presupun prezenţa fizică din unităţile de învăţământ preuniversitar din subordinea Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne vor fi gestionate în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice realizate la nivelul ministerelor din care fac parte şi stabilite prin decizie a conducătorilor acestora şi nu se supun dispoziţiilor prezentului ordin.

Cîmpeanu anunță că elevii vor recupera, în medie, 5 ore pe săptămână

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇