Un profesor român povestește cum se face școală în Japonia: Muncesc și 12 ore pe zi și fac aproape toate lucrurile în echipă

• A fi profesor este o artă și o chemare, înseamnă mult mai mult decât a preda o materie, înseamnă să iubești copiii și să faci tot ceea ce se poate să ii faci fericiți.

• Restabiliți demnitatea profesorilor, așa cum au făcut Japonia și Finlanda, și lucrurile se vor schimba.
Un profesor român povestește cum se face școală în Japonia: Muncesc și 12 ore pe zi și fac aproape toate lucrurile în echipă

Sistemul de învățământ din Japonia este unul dintre cele mai bune din întreaga lume, iar un dascăl român, având legături de sânge cu marele Ion Creangă, are acolo unul dintre cele mai înalte statuturi cu putință: este profesor.

Predă fizica tinerilor niponi cu inima la copiii români și, atunci când are ocazia, se implică pentru a le transmite dascălilor de pe plaiuri mioritice câte puțin din experiența pe care o acumulează zi de zi.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

”Cel mai important lucru pe care l-am învățat în Japonia, după mai bine de un deceniu, este să fiu deschis la colaborare și să lucrez cât mai mult în echipă cu alți colegi. Câștigul profesional atât pentru profesor, cât și pentru elev, este uluitor”, spune Teodor Nițu, profesor de fizică la Seisen International School, în Tokyo, Japonia.

Deși este plecat de mai bine de 11 ani din țară, el nu i-a uitat pe copiii României și nici pe colegii săi.

Anul acesta Teodor Nițu a fost speaker la conferința SuperTeach: „Revoluția Mentalității Deschise – Toți pentru unul și unul pentru toți”, în cadrul căreia și-a pus la bătaie toată experiența sa pentru profesorii care vor să fie mai buni în meseria lor.

”Restabiliți demnitatea profesorilor, așa cum au făcut Japonia și Finlanda, și lucrurile se vor schimba” – a fost mesajul său către societatea românească, în cadrul conferinței.

Spuneți-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru meseria de profesor.

Când aveam 17 ani, într-o noapte, călătoream cu trenul spre niște prieteni.

Eram singur în compartiment și cum priveam așa pe fereastra trenului, am avut deodată o revelație: am înțeles ce trebuia să fac cu viața mea. Am înțeles că darul pe care îl aveam era să lucrez cu copiii.

Asta am și făcut, și asta fac în continuare. Pasiunea pe care o am pentru meseria de profesor este cumva dobândită din familie.

Puțini știu că pe ramura dinspre partea mamei, familia mea are legături de rudenie cu marele Ion Creangă și, că de pe vremurile acelea până astăzi, în fiecare generație a existat unul sau mai mulți dascăli, așa cum zice mama, care se trag de pe lângă Iași.

A fi profesor este o artă și o chemare, înseamnă mult mai mult decât a preda o materie, înseamnă să iubești copiii și să faci tot ceea ce se poate să ii faci fericiți. Asta este tot ce contează.

Foto: Teodor Nițu
Cum ați descrie sistemul de educație din Japonia?

Sistemul de educație din Japonia este unul foarte special, care îmbină elemente foarte opuse, cum ar fi tehnologia și predarea tradițională.

Pilonii pe care este construita educația in Japonia sunt: munca, colaborarea, increderea și respectul.

Profesorii japonezi muncesc și 12 ore pe zi și fac aproape toate lucrurile în echipă.

Exista o încredere deplină între copii, profesori și părinți si, nu în ultimul rând, statutul de profesor este unul dintre cele mai respectate din țară, mult peste alte profesii care sunt considerate de top în Europa.

Educația copiilor este una spartană, dar facuta cu foarte multă blândețe și răbdare, deopotrivă.

Cred că niponii vor ramâne în continuare în topul sistemelor educaționale globale, fiindcă la nivel de societate, japonezii au înțeles cât de importantă este educarea copiilor pentru viitorul țării lor. 

Impreuna cu echipa de stiinta Firebird de vorba cu expertii NASA
Cum a încercat școala japoneză să meargă mai departe în timp de pandemie? România a optat pentru online, o mare parte din timp…

În prima faza a pandemiei, Japonia a reacționat ca toate celelalte state. Anul trecut școlar, au închis toate școlile și le-au mutat online, inclusiv școlile internaționale.

Anul acesta școlar nu au mai reacționat la fel și cele mai multe școli s-au redeschis și încă sunt așa, chiar dacă, în prezent, suntem în plină stare de urgență din cauza creșterii infectărilor cu COVID-19.

Școala la care eu predau, spre exemplu, este o școala internațională, dar japonezii au continuat să desfășoare activitatea în campus.

Am lucrat cea mai mare parte a colectivului profesoral la crerea unor măsuri, reguli și standarde (proceduri) prin care să minimizăm impactul COVID-19 în activitatea noastră zilnică.

Și până acum, când începem al doilea semestru școlar, a funcționat.

Cel mai important lucru a fost și este, după cum am spus anterior, încrederea, iar mai apoi, responsabilitatea fiecărui participant la actul educațional.

Împreună cu echipa Firebird MEI castigatori ai Premiului 1 – Pete Conrad Scholars la Concursul de Știință de la NASA 2019
Revenind la România, cum credeți că ar putea fi îmbunătățit sistemul de învățământ românesc? Ce funcționează în Japonia și ar fi de ajutor și în România?

Aceasta este o întrebare destul de complexă, despre care am putea vorbi foarte mult și nu cred ca sunt eu chiar persoana cea mai indicată să ofere sfaturi.

Cert este că, pe lângă îmbunătățirea funcționalității sistemului educațional românesc, care după părerea mea are o nevoie stringentă, cel mai important lucru constă în schimbarea mentalităților tuturor celor implicați în educație: a profesorilor, a celor care se ocupă de administrația școlilor, a părinților și, nu în ultimul rând, a societății civile și a clasei politice.

Dacă vrem să creștem valoarea sistemului educațional românesc (și nu vreau să știrbesc cu nimic valoarea lui actuală!) și să ne aliniem la politicile si practicile educaționale moderne, ale secolului 21, atunci toată lumea ar trebui să înțeleagă că trebuie să muncim, să colaborăm, să găsim cele mai bune soluții (să nu mai conteze din ce parte vin ele) și să punem copiii pe primul loc. 

Este destul de simplu să înțelegem că după cum îi educăm pe copiii noștri, așa se vor vedea schimbările la nivel de societate și de țară, în viitor!

Cum poți crea viitorul societății pe care ți-o dorești dacă nu ai grijă de educația copiilor tăi?

Ce sfaturi aveți pentru dascălii din România?

Având în vedere propria experiență cred cu tărie că dacă iubești copiii și vrei să îi faci fericiți, dacă ai pasiune și dăruire în ceea ce faci, atunci poți face cu adevărat o diferență în viața lor.

Cel mai important lucru pe care l-am învățat în Japonia, după mai bine de un deceniu, este să fiu deschis la colaborare și să lucrez cât mai mult în echipă cu alți colegi. Câștigul profesional atât pentru profesor, cât și pentru elev, este uluitor.

Dar pentru părinți?

Dacă mă raportez la experiența mea de părinte, copiii au cea mai mare nevoie de părinții lor. Au nevoie ca ei să le fie aproape, să îi sprijine în orice, să îi îndrume și să îi iubească. În ceea ce privește partea academică, copiii învață cel mai bine dacă se simt iubiți și fericiți.

Ca părinți este important să dezvoltăm încrederea copiilor în ei inșiși, să îi învățăm să îți urmeze visele și să fie demni, respectuoși, sinceri și onești.

Dincolo de toate acestea, cred că cel mai important lucru este să îi invățăm să fie ei inșiși. Acestea sunt lucrurile pe care eu, împreună cu soția mea, i-am învățat pe copiii noștri.

V-ați mai întoarce vreodată în România, definitiv?

Cu siguranță, făra nicio reținere. Adevăratul motiv pentru care noi am hotărât să plecăm în Japonia a fost pentru a le putea oferi copiilor șansa la o altă viață.

Nu am plecat din Romania cu ideea de a ne stabili în străinătate sau pentru a ne schimba cetățenia.

Îmi aduc aminte de emisiunea de la Radio Romania Cultural, cu doamna Corina Negrea, la care am fost invitat la Cărturești, chiar înainte de a pleca. Am povestit atunci, în direct, despre plecarea mea în Japonia: “cu un ochi râd și cu altul plâng”, exact ca-n basmele noastre populare.

Râdeam pentru că primisem această oportunitate unică de a lucra în Japonia și simțeam că puteam oferi o șansă mai bună copiilor mei.

Plângeam, însă, fiindcă știam că nu aveam să mai lucrez cu copiii români, iar acest lucru încă mă apasă, uneori, este un lucru greu pentru mine.

Sunt, însă, foarte optimist că o sa mai am șansa, în această viață, să mai lucrez cu copiii României, ai neamului nostru, pe care i-am iubit și ii voi iubi totdeauna.