Dintre profesorii care s-au prezentat anul acesta la titularizare, 10% s-au retras când au văzut subiectele, scrie Edupedu citând Ministerul Educației.
Potrivit informațiilor, pentru cei peste 2000 de profesori care s-au retras, motivele invocate au fost fie personale, fie medicale.
Dintre aceștia, doar 152 au fost din promoția curentă, restul fiind profesori care au participat și în trecut la titularizare.
Mai puțin de jumătate dintre candidați au obținut note peste 7
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Doar 44,47% dintre profesori au obținut note peste 7 la examenul de titularizare din acest an.
Procentul este în scădere, față de rezultatele consemnate în ultimii patru ani: 58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018.
Totodată, 35,49% dintre cei care au susținut examenul au obținut note între 5 și 7, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%).
Mai multe detalii aici - Dezastru la examenul de titularizare: Mai puțin de jumătate dintre candidați au obținut note peste 7, iar 15 au luat nota 1