Cum ar putea administraţia Biden să blocheze accesul Rusiei la tehnologie prin intermediul sancţiunilor

Cum ar putea administraţia Biden să blocheze accesul Rusiei la tehnologie prin intermediul sancţiunilor

Dacă Rusia va invada în continuare Ucraina, administraţia Biden ar putea să o priveze de o gamă vastă de tehnologie americană şi mărfuri fabricate în străinătate, de la electronice comerciale şi computere până la semiconductori şi piese de avioane.

Preşedintele Joe Biden ar realiza acest lucru solicitând companiilor care doresc să livreze o listă extinsă de mărfuri către Rusia să obţină licenţe din Statele Unite, iar administraţia sa le va refuza apoi, au declarat pentru Reuters persoane familiarizate cu acest subiect.

ADVERTISING

Măsurile, ale căror detalii nu au fost publicate anterior, fac parte dintr-o serie iniţială de sancţiuni pentru controlul exporturilor, pe care Statele Unite le-au pregătit pentru a deteriora economia Rusiei, vizând orice, de la lasere la echipamente de telecomunicaţii şi articole maritime.

Casa Albă şi Departamentul de Comerţ, care supraveghează controalele exporturilor, nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Pachetul, care era încă în curs de ajustare în weekend şi ar putea fi modificat, vine chiar dacă unii oficiali de la Casa Albă s-au angajat să scutească consumatorii ruşi de greul penalităţilor.

ADVERTISING

Scopul măsurilor de control al exporturilor ”este într-adevăr de a degrada capacitatea Rusiei de a avea producţie industrială în câteva sectoare cheie”, a declarat Peter Harrell, care face parte din Consiliul de Securitate Naţională al Casei Albe, într-un discurs luna trecută.

”Ne gândim cum să degradăm producţia industrială a Rusiei şi sectoarele de înaltă tehnologie, mai degrabă decât cum să ţintim poporul rus în mare măsură”, a adăugat el.

Cocktail puternic de sancţiuni

Administraţia a promis că va lovi Moscova cu un cocktail puternic de sancţiuni bancare şi controale la export, ca răspuns la desfăşurarea a circa 150.000 de militari ruşi deplasaţi de-a lungul graniţelor Ucrainei.

ADVERTISING

De departe, cea mai importantă măsură cuprinsă în pachetul iniţial de control al exporturilor ar lua modelul restricţiilor impuse gigantului chinez de telecomunicaţii Huawei Technologies de fostul preşedinte Donald Trump.

Ar extinde în mod semnificativ domeniul de aplicare al aşa-numitei reguli privind produsele străine directe, solicitând firmelor care folosesc echipamente americane în străinătate să solicite licenţă din partea SUA înainte de a expedia produse în Rusia.

"Este ceva extraordinar de nou şi are potenţialul de a fi mult mai semnificativ decât a controla doar exporturile acestor articole din Statele Unite”, a declarat un avocat din Washington, Kevin Wolf, fost oficial al Departamentului pentru Comerţ al SUA.

Majoritatea cipurilor sunt fabricate cu echipamente americane, oferind Statelor Unite puterea de a controla fluxul de electronice către Rusia.

Furnizorii americani ar trebui, de asemenea, să obţină licenţe pentru anumite articole destinate Rusiei care nu sunt necesare în prezent, cum ar fi piesele pentru aeronavele civile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇