Tenorul Ștefan von Korch, baritonul Fang Shuang și pianistul Alexandru Burcă în premieră împreună la Sala Dalles, pe 17 Iulie în concertul extraordinar “Of Inimioră”

Of-Inimioara_17-Iulie.-Landscapejpg

O întâlnire inedită va avea loc în cadrul seriei de concerte Musical Extravaganza: tenorul Ştefan von Korch, singurul solist român ce a concertat anul trecut în 27 de oraşe din China şi  baritonul Fang Shuang, originar din China, acompaniaţi de pianistul Alexandru Burcă,  concertează în premieră împreună, pe 17 iulie la Sala Dalles. Protagoniştii îşi vor arăta măiestria punând în lumină inestimabile bijuterii ale universului muzical românesc, dar vor avea în program şi surprize ce vor dezălui bogaţia culturală a Chinei, într-un spectacol deosebit, realizat cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie România-China.

Piese ce au trecut proba timpului dar şi arii din operete româneşti, lieduri memorabile ce fac inimile să tresalte prin frumuseţe şi semsibilitate, sau surprize dedicate culturii chineze se vor număra printre momentele de top ale unei seri inegalabile.

ADVERTISING

Tenorul Ştefan von Korch, amfitrionul concertelor Musical Extravaganza, descrie evenimentul astfel: “Îşi vor găsi drumul spre inima publicului într-un concert de excepţie, şlagărele româneşti de odinioară, cu care Fang Shuang a cucerit publicul la Românii au talent, secvenţe nemuritoare din repertoriul clasic, dar şi elemente inedite, reprezentative pentru cultura muzicală din China, ţară pe care anul trecut am avut plăcerea să o descopăr într-un turneu maraton de 27 de oraşe.”

Cu acutele sale remarcabile, Ştefan von Korch va pune în evidenţă momentele de virtuozitate ale pieselor, Fang Shuang, va completa spectacolul cu eleganța timbrului său de bariton, iar Alexandru Burcă va întregi show-ul cu versatilitatea sa. Biletele pentru concertul “Of, inimioară” se găsesc pe Tickestore.ro, fizic la Sala Dalles şi la casa de bilete Tickestore de la Teatrul de Operetă şi Musical Ion Dacian (Bd. Octavian Goga nr 1.)

ADVERTISING

Seria Musical Extravaganza va continua după următorul program:

7 August – AVE MARIA –cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

18 Septembrie – O SOLE MIO – cu tenorul ŞTEFAN von KORCH, baritonul ADRIAN MĂRCAN şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

16 Octombrie – VIVO PER LEI – cu tenorii ŞTEFAN von KORCH şi ALIN STOICA şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

Despre protagonişti

ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)

Cu o carieră în ascensiune, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a revenit recent din Spania după un concert de succes cu Orchestra Reino de Aragon, a cântat în premieră în Opereta Lounge în cadrul teatrului de Operetă şi Musical Ion dacian, a concertat alături de soprana Irina Baianţ la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi va avea o noua apariţie în Carmina Burana, la Craiova, în preambulul debutului în aceeaşi lucrare la Palermo Classica , pe 26 Iulie.

ADVERTISING

De la începutul anului a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor, a performat la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

Fang-Shuang

FANG SHUANG – (Bariton)

Fang Shuang a devenit un adevărat “răsfăţat al publicului” după ce a fost finalist în concursul Românii au talent în 2017, unde a obținut Golden Buzz cu melodia ,,Copacul,” şi a încântat cu ,,De-ai fi tu salcie la mal” şi ,,Of, inimioară!,” dezvăluindu-şi pasiunea pentru muzica românească veche.

Cariera sa pe scena lirică a început însă cu mult mai devreme, încă din 2013, când a devenit solist al Operei Comice pentru Copii, unde a interpretat: Malatesta din ,,Don Pasquale,” Peter (Tata) din ,,Hansel & Gretel,” Directorul din ,,Mam’zelle Nitouche” (Hapciu în Re Major), Pappacoda din ,,O noapte la Veneția,” Papageno din ,,Die Zauberflote” (Flautul Fermecat), Hook din ,,Peter Pan” şi Pimpinone din ,,Pimpinone”

Este absolvent al Universitaţii Naționala de Muzică din București, la clasa domnului Ionel Voineag și a doamnei Andreiana Geamănă-Roșca la acompaniament canto şi a unui master la secția canto clasic, însa marea sa  pasiune rămân romanţele.

Alexandru-Burca

ALEXANDRU BURCĂ (Pianist)

Alexandru Burcă dă strălucire partiturilor de pian din numeroase spectacole ale Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian din Bucureşti, a fost partenerul de scenă al actriţei Oana Pellea în spectacolul “Callas,” prezentat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, a încântat publicul cu atingeri magice ale clapelor pianului în musicaluri ca “Mamma Mia” sau “Shrek” şi a semnat muzica pentru producţia “Ileana cea vitează.”

A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Filarmonica ‘George Cavadia’Filarmonica din Bacau,Muzeului Național de Artă , Kazakhstan , Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norwegia, Italia, Canada.