Novak Djokovic și-a aflat adversarul din semifinale de la Australian Open

Novak Djokovic și-a aflat adversarul din semifinale de la Australian Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jannik Sinner, numărul 4 mondial, va fi adversarul lui Novak Djokovic în semifinale la Australian Open după ce a trecut marţi, în sferturi, de rusul Andrei Rublev în trei seturi, 6-4, 7-6 (7/5), 6-3.

Jannik Sinner s-a impus după două ore şi 41 de minute de joc în duelul cu Andrei Rublev, care este cu un loc mai jos ca el în ierarhia internaţională. Sinner, în vârstă de 22 de ani, nu a pierdut niciun set la actuala ediţie a Openului Australiei. Rublev a fost învins în toate cele zece meciuri pe care le-a disputat în sferturi de finală la turneele de Mare Şlem.

ADVERTISING

Italianul va lupta pentru un loc în finală cu Novak Djokovic, liderul mondial, care l-a eliminat marţi pe americanul Taylor Fritz (12 ATP), 7-6 (7/3), 4-6, 6-2, 6-3.

Pentru Sinner va fi a doua semifinală de Mare Şlem după cea de anul trecut de la Wimbledon, în care a cedat chiar în faţa sârbului.

Sinner este singurul jucător care l-a învins pe Djokovic în partea a doua a sezonului 2023, după turneul de la Wimbledon. El a reuşit acest lucru chiar de două ori, la Turneul Campionilor (în faza grupelor) şi în Cupa Davis. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇