Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că noua Lege a salarizării în sistemul public ar putea fi adoptată rapid, prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament. Potrivit acestuia, proiectul este aproape finalizat și mai are nevoie doar de câteva ajustări, în special în Educație, Sănătate și Cultură.
„Legea salarizării se poate adopta prin asumare. Asta aș susține. Și legea pregătită necesită mici ajustări, dar nu mari. În august, nu am reușit să ajungem la o înțelegere, dar cu toții am fost de acord că vom susține toate demersurile posibile ca să fie o lege înainte de adoptarea bugetului”, a declarat Kelemen Hunor, vineri seară, la B1 TV.
Liderul UDMR a explicat că, în discuțiile purtate în august la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, nu s-a ajuns la un acord asupra tuturor prevederilor. Una dintre principalele probleme a fost stabilirea salariului de bază de la care să pornească noua grilă, fiind luate în calcul valori de 4.000-4.500 de lei.
Au existat divergențe și în privința coeficienților de salarizare pentru anumite categorii de angajați.
Kelemen Hunor a insistat asupra necesității creșterii salariilor în Cultură, în special pentru angajații din muzee, biblioteci și pentru arheologi. De asemenea, în Educație și Sănătate ar mai fi necesare unele corecții, dar care, potrivit liderului UDMR, nu presupun cheltuieli suplimentare importante.
În Educație, una dintre probleme este diferența de salarizare dintre angajații aflați la început de carieră și cei cu 20-25 de ani de experiență.
„Pentru cei care intră în sistem trebuie un coeficient mai mare, ca să fie sistemul de Educație un sistem atractiv, dar asta nu înseamnă că nu ai nevoie de cei care au experiența de 20-25 de ani. Poți să încetinești la ei creșterea până când, din punct de vedere al bugetului, sustenabilitatea va fi mai mare, dar nu poți să îngheți de tot”, a explicat Kelemen Hunor.
Președintele UDMR consideră că aceste diferențe pot fi rezolvate fără negocieri îndelungate și că Guvernul ar trebui să își angajeze răspunderea pentru adoptarea legii.
Prin această procedură, proiectul poate fi adoptat fără votul obișnuit asupra unei legi în Parlament. Opoziția poate depune o moțiune de cenzură, iar dacă aceasta este adoptată, Guvernul este demis. Dacă nu este depusă o moțiune sau aceasta este respinsă, proiectul se consideră adoptat.
Ce prevede noua Lege a salarizării
Noua Lege a salarizării unitare ar urma să înlocuiască actualul cadru stabilit prin Legea 153/2017 și să reorganizeze modul în care sunt plătiți angajații din sectorul public. Obiectivul este reducerea diferențelor salariale nejustificate dintre instituții și categorii profesionale, printr-un sistem de coeficienți raportați la o valoare de referință, precum și o reglementare mai clară a sporurilor.
Reforma salarizării este inclusă în angajamentele României din PNRR. Adoptarea unei noi legi trebuie să țină cont și de impactul asupra bugetului, astfel încât eventualele creșteri salariale să poată fi susținute din fondurile publice. Rămân de stabilit forma finală a grilelor, nivelul salariului de referință și calendarul aplicării.
