LPF a anunțat echipa etapei

LPF a anunțat echipa etapei

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat echipa etapei cu numărul 26 din Liga 1:

PORTAR

Victor Râmniceanu (FC Voluntari / 30 de ani) - A avut șase intervenţii pe durata meciului, două dintre ele pe final, salvând un punct pentru ilfoveni. Prinde pentru a treia oară echipa etapei.

FUNDAŞI

Daniel Celea (Chindia / 25 de ani) - Cu el pe teren integralist, târgoviştenii au bifat al doilea meci la rând în campionat fără gol încasat. Se pliază perfect pe stilul impus de Emil Săndoi.

Paulo Vinicius (CFR Cluj / 36 de ani) – Una dintre fazele clasice ale campionatului din ultimii patru ani: fundaşul brazilian a finalizat centrarea trimisă din corner de către Deac. A fost al 12-lea gol marcat cu capul de Paulo Vinicius în CASA Liga 1.

ADVERTISING

Marius Constantin (Universitatea Craiova / 36 de ani) - Traversează una dintre cele mai bune perioade din carieră. Marius Constantin a adus liniştea de care oltenii aveau nevoie pentru a spera la câştigarea titlului.

MIJLOCAŞI

Cristian Neguţ (Chindia / 25 de ani) - A marcat golul graţie căruia dâmboviţenii au rămas în lupta pentru un loc în play-off. A fost cel mai periculos jucător din tabăra Chindiei.

Eugeniu Cebotaru (Academica / 36 de ani) - Veteranul moldovean al ilfovenilor a impresionat şi în acest meci prin dăruirea cu care a tratat fiecare fază de joc.

ADVERTISING

Mihai Răduţ (Astra / 30 de ani - FOTO) - Aflat la meciul 200 în Liga 1, mijlocaşul giurgiuvenilor a fost decisiv în victoria Astrei. A înscris un gol şi a oferit o pasă decisivă.

Florin Tănase (FCSB / 26 de ani) - Căpitanul roş-albaştrilor a marcat golul care o ţine pe FCSB în fruntea clasamentului. A fost a 17-a reuşită din acest sezon şi a 70-a în 220 de jocuri bifate în Liga 1.

ATACANŢI

Sulejman Krpic (Astra / 30 de ani) - A marcat a doua etapă la rând. Este un vârf puternic, care devine tot mai util giurgiuvenilor în drumul acestora spre un loc în play-off.

ADVERTISING

Cephas Malele (FC Argeş / 27 de ani) - A reuşit o dublă şi a ajuns la 10 goluri marcate în 19 jocuri disputate pentru piteşteni, în tricoul cărora a mai strâns o pasă decisivă şi a scos două penalty-uri.

Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova / 18 ani) - Baiaram, un nou nume propus fotbalului mare de către Universitatea Craiova! Talentatul puşti  al "alb-albaştrilor" şi-a trecut în cont întâia reuşită în campionat.

ANTRENORUL ETAPEI

Emil Săndoi (Chindia / 56 de ani) - Povestea Chindiei din sezonul 2020-2021 merge mai departe, spre play-off, iar cel care a creat-o continuă să surprindă prin modul cum pregăteşte fiecare duel.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇