Notele, temele, concursurile și recompensele nu îi ajută neapărat pe copii să devină mai curioși, mai responsabili sau mai interesați de învățare, susține Alfie Kohn, autorul a 14 cărți despre parenting și educație și unul dintre cei mai vehemenți critici ai sistemului tradițional de învățământ.
Teoria sună bine, dar ce pot face părinții și profesorii pentru a schimba lucrurile într-un sistem a cărui schimbare nu depinde doar de ei?
Prezent la ParentED Fest 2026, Alfie Kohn a vorbit despre diferența dintre a crește copii ascultători și a forma oameni capabili să gândească pe cont propriu. Mesajul său, completat într-un interviu acordat SpotMedia.ro, este că educația ar trebui să urmărească dezvoltarea copilului în ansamblu, nu doar performanța academică. Iar schimbarea nu trebuie să înceapă neapărat de la o reformă națională. Părinții și profesorii pot face deja câteva lucruri în acest sens.
Notele și recompensele îi învață pe copii să respecte regulile, nu neapărat să învețe
Una dintre ideile centrale ale lui Alfie Kohn este că trebuie să ne întrebăm ce fel de adulți vrem să devină copiii noștri. Cu toții ne dorim ca ei să fie curioși, responsabili, empatici și capabili să gândească singuri. Dar câți dintre noi am stat să analizăm ce facem chiar noi, părinții, și cât de importantă este „ascultarea” pentru noi?
„Dacă pedeapsa este suficient de severă, ea poate obține conformare temporară, dar cu un cost enorm. Când sunt amenințați, copiii se simt furioși și lipsiți de putere. Pedeapsa nu este decât o modalitate sigură de a distruge relația cu ei”, explică Alfie Kohn.
Nici recompensele nu sunt o soluție pe termen lung, în opinia sa. Știind că va fi recompensat, copilul nici nu mai e atent la ce trebuie să facă: e mai interesat de ce primește în schimb.
Alfie Kohn ne reamintește să facem distincția între motivația externă, atunci când faci ceva pentru că primești o recompensă sau pentru a evita o pedeapsă, și motivația internă, atunci când faci acel lucru pentru că îl consideri valoros și îți aduce satisfacție.
La școală, cu cât accentul se pune mai mult pe recompense, note și consecințe, cu atât există riscul ca elevii să nu mai fie interesați de ceea ce învață, ci de rezultatul pe care îl pot obține.
„Ne dorim copii cărora le face cu adevărat plăcere să se joace cu idei, cuvinte și numere”, spune Alfie Kohn.
De aceea, el contestă mai multe practici obișnuite în școli: testele cu note, competițiile, predarea la clasă și temele. În opinia sa, acestea mută atenția de la înțelegere către performanță și conformare.
Notele, de exemplu, îi pot face pe elevi să aleagă sarcinile mai ușoare, să evite să-și asume riscuri, iar de aici la gândirea superficială mai e doar un pas. În loc să se concentreze să înțeleagă, ei vor învăța să nu ia în seamă informația dacă nu „se dă la test”, la teză sau la examen.
La fel, competiția îi poate face să-i privească pe colegi ca pe niște adversari, într-un moment în care oricum fenomenul de bullying a luat proporții considerabile.
Ce ar trebui să se schimbe în școala românească
Întrebat cum vede posibilă o asemenea schimbare în România, unde notele, examenele și temele sunt încă parte importantă din parcursul școlar, Alfie Kohn propune o abordare pe două direcții.
„Pe termen scurt, trebuie să încercăm să reducem efectele negative ale sistemului actual”, spune el pentru SpotMedia.
Pe termen lung, România ar trebui să analizeze cu atenție eficiența examenelor standardizate cu miză mare, precum Evaluarea Națională sau Bacalaureatul, care reprezintă un subiect sensibil, în opinia sa, fiind adesea momentul de cotitură care decide traseul educațional al elevului.
Copiii ar trebui să-și poată alege liceul pe baza vocației lor, nu în baza unui test, spune el, iar admiterea la facultate să se bazeze pe mai multe metode de evaluare.
Dincolo de aceste schimbări, Kohn propune o discuție mai amplă: ce fel de societate vrem să construim prin educație?
„Trebuie să ne întrebăm și ce fel de țară vrem să fie România. Pentru că sistemul actual pare conceput să perpetueze un model totalitar, nu unul democratic.”
Finlanda, spune el, este un exemplu de sistem care merită urmat, dar, desigur, aici profesorii au pregătire avansată, profesia se bucură de prestigiu, iar autonomia și salarizarea lor sunt priorități pentru cei aflați la conducere.
Ce pot face profesorii până când se schimbă sistemul
Chiar dacă reforma educației este un proces de durată, există practici pe care profesorii le pot schimba la clasă fără să aștepte modificarea întregului sistem.
Una dintre recomandările lui Kohn este ca notele să ocupe un loc cât mai mic în relația dintre profesor și elev. El sugerează ca profesorii să nu mai noteze fiecare lucrare individual, ci să ofere comentarii concrete despre ceea ce au observat în proiectele copiilor și despre ce ar putea îmbunătăți.
Evaluarea ar trebui să însemne, înainte de toate, colectarea unor informații despre progresul elevului și comunicarea lor într-un mod care să-l ajute să înțeleagă ce știe și ce mai are de învățat.
Kohn merge chiar mai departe și propune ca elevii să participe la stabilirea propriilor note. Profesorul ar putea păstra, cel puțin la început, dreptul de a respinge propunerea, dar simplul fapt că elevul este implicat schimbă relația cu evaluarea.
„Dacă aș fi profesor, m-aș întâlni cu fiecare elev la sfârșitul semestrului și am discuta despre lucrurile cu adevărat importante: «Cum a fost acest semestru pentru tine? Ce ar fi putut fi mai bine? Mai ai întrebări pe acest subiect?». Abia apoi aș adăuga: «Apropo, trebuie să-ți trec și o notă. Ce crezi că ar trebui să fie?».”
Făcând o radiografie a școlilor care „fac bine ce fac”, Alfie Kohn oferă exemplul școlilor care permit profesorilor să construiască programa școlară pornind de la întrebările și interesele elevilor.
„La începutul anului, copiii sunt întrebați ce vor să afle despre ei înșiși și despre lumea din jur. Profesorul poate identifica astfel temele de interes și poate construi proiecte în jurul lor.
În loc să primească informații pe care trebuie să le memoreze, elevii au ocazia să caute răspunsuri, să facă legături între subiecte și să înțeleagă în profunzime ceea ce studiază”, spune el.
În lipsa acestor opțiuni, Kohn recomandă mai multă colaborare. „Lucrul în perechi și în grupuri mici, învățarea de la colegi și întâlnirile regulate ale clasei, în care elevii participă la decizii și rezolvă împreună probleme, pot contribui la construirea unei comunități în care fiecare copil contează”, explică el.
„Copiii învață să ia decizii bune luând decizii, nu urmând instrucțiuni.”
Ce pot face părinții când copilul își pierde interesul pentru școală
Pentru mulți părinți însă, „răul” a fost deja făcut. Interesul pentru școală a ajuns la cote minime și pare că nu mai e nicio ieșire din această situație. Ce mai pot face, însă, este să influențeze felul în care copilul se raportează la învățare.
Dacă un copil merge la școală de doi-trei ani și și-a pierdut interesul, Kohn recomandă ca părintele să încerce mai întâi să înțeleagă ce s-a întâmplat, nu să-l preseze să obțină rezultate mai bune.
Părintele îl poate întreba ce i-a plăcut și ce nu la școală. Răspunsurile îl pot ajuta să identifice ce anume îi trezește interesul și ce îl îndepărtează de învățare.
Un alt sfat important este să nu transforme notele în subiectul central al conversațiilor de acasă.
„Nu vorbi niciodată cu copilul despre note. Vorbește cu el despre ceea ce a învățat nou”, sfătuiește expertul.
Dacă un copil este pasionat de matematică sau de un autor pe care l-a descoperit la școală, părintele poate încuraja acel interes. Pot merge împreună la librărie, pot căuta alte cărți ale autorului respectiv sau pot explora mai mult subiectul care l-a captivat.
Scopul este să-i reaprindă motivația intrinsecă, nu să transforme fiecare pasiune într-o nouă obligație sau într-un mijloc de a obține rezultate mai bune.
Kohn consideră că școala și familia ar trebui să coopereze pentru a susține această schimbare. Dacă profesorii nu sunt încă pregătiți să adopte o astfel de abordare, atunci părinții pot compensa prin ceea ce fac acasă. Iar dacă școala este deschisă, atunci un dialog deschis între cele două părți aduce deja jumătate din schimbarea pe care ne-o dorim.
Mai puțină preocupare pentru note, mai mult interes pentru ceea ce învață copilul
Propunerile lui Alfie Kohn nu presupun doar eliminarea unor instrumente precum notele, testele sau temele pentru acasă. Ele pornesc de la o schimbare de perspectivă: să nu mai privim copilul doar prin prisma rezultatelor școlare, ci să ne intereseze ce înțelege, ce îl preocupă, cum relaționează cu ceilalți și cât de mult își dorește să descopere lucruri noi.
Pentru părinți, asta poate însemna să renunțe la întrebarea „Ce notă ai luat?” în favoarea întrebării „Ce ai învățat astăzi?”. Pentru profesori, poate însemna mai mult feedback și dialog, proiecte construite pornind de la întrebările elevilor și mai multe ocazii în care copiii să ia decizii.
Sistemul educațional nu se schimbă peste noapte. Dar felul în care un părinte vorbește cu propriul copil despre școală și felul în care un profesor organizează o oră pot fi schimbate chiar de mâine. Iar dacă obiectivul este să creștem adulți independenți, implicați și responsabili, poate că de aici ar trebui să înceapă reforma, mai spune Alfie Kohn.
