FCSB, anunț despre plecarea lui Aymen Boutoutaou

FCSB, anunț despre plecarea lui Aymen Boutoutaou
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a făcut anunțul despre plecarea lui Aymen Boutoutaou.

Roș-albaștrii au transmis că se vor despărți în iarnă de Boutoutaou, pe care speră să-l cedeze în Arabia Saudită.

"Să zicem că-l dăm în iarnă, undeva, că-l dăm în Arabia, undeva, și scap de un milion, dar două milioane tot le-am pierdut. Boutoutaou nu e jucător pe care să-l folosesc eu, nu e de mine și cu asta basta.

Pe mine, acest Boutoutaou, în trei ani mă costă trei milioane de euro. Deci trei ani de contract înseamnă trei milioane, cu tot ce am dat pe el, cu impresari, cu tot. Deci sunt trei milioane aruncate în foc, pentru că Boutoutaou nu e ce trebuie", a spus Gigi Becali pentru Fanatik.

ADVERTISING

Boutoutaou a fost cel mai scump transfer al verii la FCSB, fiind adus cu 1.3 milioane de euro de la Sochaux.

El a marcat 4 goluri pentru FCSB în toate competițiile, dar a intrat rapid în dizgrația lui Gigi Becali.

Meciul de referință a fost cel contra Rapidului, în care a marcat de două ori.

Boutoutaou impresionează prin tehnica pe care o are, dar suferă din punct de vedere fizic.

Algerianul a fost adus la FCSB la propunerea lui Mihai Stoica.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google