FCSB a pierdut trei jucători într-o singură zi: „Accidentările sunt destul de grave”

FCSB a pierdut trei jucători într-o singură zi: „Accidentările sunt destul de grave”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a încasat încă o lovitură după meciul cu Corvinul Hunedoara.

Roș-albaștrii au anunțat că trei dintre jucătorii titulari au suferit accidentări destul de grave. Este vorba despre Ronny Labonne, Meriton Korenica și Luca Stancu.

"Labonne, care începuse bine meciul s-a accidentat în prima jumătate a meciului. Luca Stancu s-a accidentat în a doua jumătate a meciului. În al 4-lea sfert al meciului s-a accidentat şi Korenica, şi accidentările sunt destul de grave.

Am ajuns să jucăm fundaş dreapta cu Joao Paulo, jucător de picior stâng, care este orice numai fundaş dreapta nu", a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

ADVERTISING

Apoi, Stoica a încercat să explice motivul eșecului neașteptat cu Corvinul Hunedoara.

"Avem jucători care încă nu şi-au câştigat forma sportivă, pentru că vin după accidentări. Nici asta poate că nu e suficient, pentru că e foarte greu de acceptat ca o echipă care în ultimul meci pe Arena Naţională, e adevărat, pe un teren bun, nu pe ce a fost acum, că ăla nu mai e teren. Terenul arată îngrozitor. Korenica s-a accidentat din cauza gazonului", a mai spus Stoica.

Dintre cei trei jucători accidentați, doar Meriton Korenica era titular meci de meci la FCSB.

ADVERTISING

Ronny Labonne va fi înlocuit în echipa de start de Valentin Crețu, iar Ricardo Pădurariu îi va lua locul lui Luca Stancu.

FCSB va disputa următorul meci în deplasare cu FC Argeș.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google