O trecere de pietoni de tip covor antiderapant din material bicomponent a fost inaugurată, marți, în București, fiind prima de acest fel din Capitală.
Această tehnica utilizată pentru amenajarea trecerii pentru pietoni presupune aplicarea unei suprafețe rugoase, de culoare roșie, cu 17 metri înainte de locul de traversare, pe fiecare sens de deplasare. Această suprafață are vizibilitate sporită și, în același timp, scade substanțial distanța de frânare datorită proprietăților antiderapante.
De asemenea, trecerea este dotată cu suprafață tactilă pentru nevăzători.
Aceasta se afla pe Bld. Iuliu Maniu, într-o zonă tranzitată de peste 400 de copii de la Grădinița 246 și Școala 117, după cum a anunțat Direcția Generală de Poliție a Municipiului București pe Facebook.
Trecerea a fost inaugurată în prezența mai multor copii, care au pus întrebări, au aflat semnificația unor indicatoare rutiere și, nu în ultimul rând, au traversat strada împreună cu polițiștii rutieri.
Proiectul a fost realizat de către Asociatia EDIT, în parteneriat cu Generali România și face parte din Programul Național de Educație pentru Siguranță - “România în Siguranță” desfășurat de EDIT alături de Poliția Română și Ministerul Educației și Cercetării.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
A.G.
