Biserica lasă pelerinii să sărute racla Sf. Parascheva fără mască: Nu putem interveni în relaţia omului cu Dumnezeu

Biserica lasă pelerinii să sărute racla Sf. Parascheva fără mască: Nu putem interveni în relaţia omului cu Dumnezeu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei recunosc că există pelerini care îşi dau jos masca de protecţie când sărută racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar spun că este vorba despre un act de credinţă, iar preoţii nu pot interveni în relaţia omului cu Dumezeu şi sfinţii lui.

Întrebat de jurnalişti dacă îi sfătuieşte pe credincioşi să sărute racla purtând masca pe faţă, purtătorul de cuvânt al MMB, preotul Constantin Sturzu, a răspuns că Biserica nu îi sfătuieşte în nici un fel pe oameni şi că aceştia sunt lăsaţi să-şi manifeste credinţa.

ADVERTISING

"Sunt unii pelerini care, într-adevăr, îşi dau masca jos şi sărută moaştele. Este un act de credinţă şi nu putem interveni în relaţia omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii lui. Oamenii pot aduce o iconiţă, o floare, o haină cu care să atingă racla, dar nu bani sau alte obiecte. (…)

Noi nu îi sfătuim în nici un fel (dacă să poarte mască sau nu atunci când sărută racla – n.red.). Îi lăsăm să-şi manifeste credinţa neîngrădit", a declarat luni, preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

ADVERTISING

Peste 31.500 de persoane s-au închinat până luni la prânz la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în cadrul pelerinajului religios de la Iaşi, iar la rând aşteaptă aproximativ 300 de oameni.

Rata de infectare în Iași este azi de 9,65 cazuri la mia de locuitori.

În curtea catedralei a fost creat un culoar amenajat din garduri metalice, iar pe culoarul respectiv se poate deplasa către raclă o singură persoană.

Pelerinii sunt obligaţi să poarte mască de protecţie, iar cei care nu au mască primesc una din partea organizatorilor.

ADVERTISING

După ce trec de baldachinul în care se află sfintele moaşte, printr-un culoar separat, pelerinii sunt îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan.

De-a lungul traseului pelerinilor există dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇