Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat, pe o rețea socială, că la nivelul sectorului său au fost evaluate de către DSP șase puncte de vaccinare.
„Cinci aparțin unor centre de sănătate/policlinici private și unul aparține Primăriei, conform listei de mai jos. Așteptăm să fie validate. Astăzi am fost la centrul de vaccinare organizat de către noi ca să mă asigur că totul este în regulă (frigidere, spații, chiuvete mobile etc.). Așteptăm ca STS și DSP să aducă echipamentele care țin de ei, noi suntem pregătiți”, a scris Ciucu pe Facebook.
Edilul s-a plâns de faptul că nu este mulțumit de faptul că „Drumul Taberei nu este acoperit, în rest sectorul stă relativ bine”.
El a precizat că au oferit soluții și pentru acest cartier și că trimite o adresă la DSP București prin care solicită încă două centre.
- Vaccinarea antiCovid, pe înțelesul tuturor: Cu ce te ajută, de ce trebuie să ne vaccinăm ACUM și care e singura contraindicație – Interviu
- Care e diferenţa între vaccinurile Pfizer și Moderna. Cu care ar fi mai bine să ne vaccinăm?
„Avem, totuși, cca. 390.000 de locuitori în Sectorul 6, iar un număr de doar 6 centre cu 35 de puncte de vaccinare mi se pare cam puțin.
- – Centrul Medical DORIS (Militari/Iuliu Maniu) – 8 puncte de vaccinare
- – Sanamed Hospital (Calea Plevnei) – 6 puncte
- – Spitalul Wellborn Militari (Militari) – 6 puncte
- – Clubul Seniorilor Mihai Eminescu (Calea Plevnei) – 6 puncte
- – Sanador (Militari) – 3 puncte
- – Medicover (Bd. Preciziei) – 6 puncte”, a punctat el.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Exclusiv: Ministrul Justiției despre pensiile și salariile magistraților, ordonanța pentru SIIJ, DIICOT, reformarea CSM și cronometrul CEDO – Interviu video
- Cine l-a creat pe Donald Trump și ce face America cu otrava pe care acesta o lasă moștenire. E etic ce au făcut Facebook și Twitter? – Interviu video cu Andrew Solomon
- Dr. Florin Chirculescu: Sunt vreo 15 ani de când discutăm că banii sunt insuficienți. Toți spun ”Vai! Trebuie să rezolvăm Sănătatea și Educația”. Și nimeni nu le rezolvă Interviu
- E haos în administrația Capitalei: Companiile municipale sunt executate silit, angajații nu au taxele plătite, datoriile sunt uriașe. Nu se știe cine va asigura anul acesta servicii vitale pentru București
- Donald Trump, acuzat de instigare la revoltă, are puține șanse să mai candideze vreodată la președinție