Care e diferenţa între vaccinurile Pfizer și Moderna. Cu care ar fi mai bine să ne vaccinăm?

Care e diferenţa între vaccinurile Pfizer și Moderna. Cu care ar fi mai bine să ne vaccinăm?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În plină criză sanitară, apar tot mai multe informaţii contradictorii despre vaccinurile antiCOVID-19. Chiar în această săptămână, Comisia Europeană a autorizat oficial cel de-al doilea vaccin împotriva SARS-CoV-2, cel dezvoltat de Moderna.

Primul vaccin care a primit autorizație în UE și a și fost distribuit deja în statele membre este cel dezvoltat de Pfizer/ BioNTech.

Astfel că se ridică mai multe întrebări despre cele două seruri. Pentru un pacient, există vreo diferență între cele două tipuri de vaccin, Pfizer și Moderna? E unul de preferat față de altul? E unul mai bun și altul mai puțin eficient?

ADVERTISING

Vaccinul Moderna ar putea asigura protecţie pentru ”vreo doi ani”

SpotMedia.ro a stat de vorbă cu medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei și membru al comitetului care se ocupă de campania de vaccinare antiCovid la nivel național.

Iată explicațiile specialistului:

Ca pacient, rezultatele sunt aceleași. Asta contează. Atât în ceea ce privește eficacitatea, care este comparabilă (unul are 95%, altul are 94,1%, dar vă dați seama că diferențele atât de mici de eficacitate sunt aproape nesesizabile), cât și în ceea ce privește riscul de reacții adverse, care este similar.

ADVERTISING

De aceea, din punctul de vedere al populației, nu trebuie să ne îngrijorăm în niciun fel.

Din punct de vedere științific, da, există niște diferențe.

Ambele sunt pe bază de ARN mesager, numai că la unul dintre ele cea de a doua doză se administrează la 21 de zile, iar la altul la 28 de zile. Apoi, unul dintre ele poate fi păstrat o perioadă mai lungă de timp la frigiderul obișnuit  – Moderna poate fi păstrat o lună, iar cel de la Pfizer doar 5 zile.

Dar acestea sunt aspecte logistice, care privesc mai mult organizatorii și nu receptorul final, adică pacientul. Pentru că din punct de vedere al pacientului cel mai bun vaccin este cel care îi este administrat. Acela își face efectul, altul nu. Cel care stă în frigider, sigur nu (râde – n.red.)”, ne-a declarat dr. Gindrovel Dumitra.

ADVERTISING

Ce alte diferențe punctează CNCAV

Și Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis, vineri, un comunicat cu privire la diferențele dintre vaccinurile BioNTech Pfizer și Moderna.

Pe lângă aspectele evidențiate de dr. Gindrovel Dumitra, comitetul mai punctează câteva informații.

Vârsta: Vaccinul Pfizer este aprobat pentru utilizare începând cu vârsta de 16 ani, în timp ce vaccinul Moderna este aprobat de la vârsta de 18 ani.

Sarcina și alăptarea: Niciunul dintre vaccinuri nu a fost studiat pe loturi care să includă femei însărcinate sau care alăptează, însă studiile preclinice nu arată că ar exista efecte dăunătoare asupra fertilității, sarcinii sau a fătului. Nu este cunoscut dacă vaccinul influențează alăptarea.

Cum se distribuie?

Ambele vaccinuri necesită lanțuri de frig (condiții de temperatură care trebuie respectate în timpul stocării și distribuției). Vaccinul Moderna se recomandă a fi stocat la -20°C, în timp ce Comirnaty (Pfizer) trebuie stocat la -80°C. După decongelare, Comirnaty este stabil 5 zile la 2-8°C, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna este stabil timp de 30 de zile la 2-8°C.

Fiecare flacon de Comirnaty conține 5 doze de vaccin, în timp ce fiecare flacon de vaccin Moderna conține 10 doze. Vaccinul Comirnaty necesită diluție prealabilă cu ser fiziologic înainte de a fi administrat, în timp ce vaccinul Moderna este gata pentru utilizare.

În ambele situații se recomandă consultarea prealabilă a medicului pentru a fi luate în considerare riscurile și beneficiile individuale.

Citește integral interviul acordat de specialist pentru SpotMedia.ro – Vaccinarea antiCovid, pe înțelesul tuturor. Cu ce te ajută, de ce trebuie să ne vaccinăm ACUM și care e singura contraindicație – Interviu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇