Compania farmaceutică americană Pfizer lansează un program-pilot de livrare a vaccinului său experimental anti-COVID-19 în patru state americane, în contextul în care producătorul farmaceutic încearcă să rezolve problemele de distribuţie ridicate de condiţiile extreme de temperatură la care trebuie păstrat vaccinul.
Vaccinul dezvoltat de Pfizer, care, pe baza datelor iniţiale, a demonstrat o eficacitate de peste 90% în prevenirea COVID-19, trebuie transportat şi păstrat la -70 grade Celsius, semnificativ sub standardul de temperatură de 2-8 grade Celsius pentru vaccinuri, amintește Reuters.
"Suntem încrezători că rezultatele acestui program-pilot de livrare a vaccinurilor va servi ca model pentru alte state ale SUA şi pentru guverne internaţionale, în contextul în care acestea se pregătesc să implementeze programe eficiente de vaccinare COVID-19", a transmis Pfizer luni într-un comunicat.
În ce state va ajunge
Pentru acest program au fost selectate statele Rhode Island, Texas, New Mexico şi Tennessee, luându-se în calcul diferenţele dintre ele în ce priveşte mărimea totală, diversitatea populaţiei, infrastructura de imunizare şi nevoia de a ajunge la persoane din aşezări urbane şi rurale variate.
Cele patru state nu vor primi doze de vaccin mai devreme decât altele şi nici condiţii speciale în virtutea programului pilot, a precizat Pfizer.
Compania se aşteaptă să strângă suficiente date de siguranţă despre vaccin pe baza testelor pe scară largă de ultimă fază, aflate în desfăşurare, până în a treia săptămână din noiembrie înainte de a cere autorizarea pentru utilizare de urgenţă.
Pfizer şi partenerul său BioNTech SE au încheiat un acord de 1,95 miliarde de dolari pentru a livra 100 milioane de doze de vaccin guvernului SUA, care deţine opţiunea de a mai cumpăra 500 milioane de doze suplimentare.
Vaccinul Moderna
Puţin mai devreme luni, rivalul Pfizer, compania Moderna, a anunţat că vaccinul său experimental are o eficacitate de 94,5% în prevenirea COVID-19, pe baza datelor preliminare ale testării de ultimă fază, un anunţ care a impulsionat speranţele că un vaccin împotriva bolii cauzate de noul coronavirus ar putea fi disponibil pentru inoculare în curând.
Atât vaccinul dezvoltat de Pfizer, cât şi cel al Moderna utilizează o tehnologie nouă, denumită ARN mesager sintetic, care activează sistemul imunitar împotriva virusului.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro: