Pfizer a început testarea vaccinului său antiCovid la copii sub 12 ani

Pfizer a început testarea vaccinului său antiCovid la copii sub 12 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania americană Pfizer şi partenerul său german BioNTech au început să testeze vaccinul lor anti-COVID19 pe copii cu vârste sub 12 ani, în speranţa extinderii vaccinării la această grupă de vârstă până la începutul anului 2022, a declarat joi compania farmaceutică din SUA.

Primii voluntari din faza iniţială a studiilor clinice au fost vaccinaţi miercuri, a declarat purtătoarea de cuvânt a Pfizer, Sharon Castillo.

Studiul pediatric, care va include şi bebeluşi de 6 luni, are loc după unul similar lansat de Moderna săptămâna trecută, relatează Reuters.

ADVERTISING

Cum se vor desfășura testările

Pfizer şi BioNTech intenţionează să testeze iniţial siguranţa vaccinului lor la trei dozaje diferite - 10, 20 şi 30 micrograme - în studii clinice de fază I şi II cu 144 de participanţi.

Ele intenţionează să extindă ulterior testarea la o etapă cu 4.500 de participanţi în care vor analiza siguranţa, tolerabilitatea şi răspunsul imun generat de vaccin, probabil prin măsurarea nivelurilor de anticorpi la subiecţii tineri.

Sharon Castillo a declarat că Pfizer şi BioNTech speră să obţină date în urma studiilor clinice în doua jumătate a anului 2021.

Până acum, Pfizer a testat vaccinul la copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. Compania se aşteaptă să aibă date în urma acestor studii în următoarele săptămâni, a mai spus Castillo.

ADVERTISING

Numai vaccinul Pfizer/BioNTech este utilizat la copiii de 16 şi 17 ani din Statele Unite. Vaccinul produs de Moderna a fost autorizat pentru persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste, şi până acum niciun vaccin anti-COVID19 nu a primit undă verde pentru utilizare la copiii sub 16 ani.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇