Acoperirea vaccinală împotriva Covid în Bucureşti este de 43,48% din populaţia eligibilă (persoane cu vârsta de peste 16 ani), a anunţat, marţi, coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit medicului militar, judeţul Cluj este pe locul doi la nivel naţional, cu o rată de acoperire vaccinală de 39,95% din populaţia eligibilă.
„Pentru municipiul Bucureşti, la data de 25 mai, avem o acoperire vaccinală de 43,48% din populaţia eligibilă, adică persoane cu vârsta de peste 16 ani.
În momentul în care vom avea autorizare şi pentru grupa de vârstă 12-15 ani, evident, categoria respectivă va deveni populaţie eligibilă.
Judeţul Cluj este pe locul 2 la nivel naţional, cu o rată de acoperire vaccinală de 39,95% din populaţia eligibilă; judeţul Sibiu - 33,65%; judeţul Braşov - 31,97%; Timiş - 30,5% şi Constanţa - 30,7%. (...)
Ultimele cinci judeţe sunt Covasna - cu 17,3%; Bacău - 16,5%; Giurgiu - 15,8%, Botoşani - 15,8% şi Suceava - 15%", a arătat medicul.
Acesta a mai precizat că, până pe 24 mai, 4.159.340 de persoane au fost vaccinate cu cel puţin o doză, iar cu rapel sunt 3.226.831 de oameni.
Iată ce a mai declarat Valeriu Gheorghiță la conferința de presă susținută marți: