Dl Cîțu are niște alegeri de câștigat, e din ce în ce mai evident, în PNL, în fața lui Ludovic Orban. O luptă inegală.
Ludovic Oban nu exagerează cu nimic când spune că domnia sa cunoaște cel mai bine PNL. Baza partidului este cu domnia sa, ceea ce în cazul unui congres mare, cu 5.000 de delegați, cum înțeleg că ar urma să organizeze (dacă Guvernul se comportă ca și cum pandemia e gata, de ce nu ar face-o și președintele PNL?), ar putea duce la un rezultat imprevizibil și jucat până în ultima secundă.
Florin Cîțu are de partea sa Ardealul, plus cât mai influențează dna Gorghiu, speră să fi spart monopul lui L. Orban la Iași și cred că poate spera la susținerea președintelui Iohannis.
Și sunt multe filiale mici, cele mai multe, care se vor așeza unde e coada mai lungă.
Ce argumente poate avea premierul pentru a contracara popularitatea dlui Orban în partid și propria lipsă totală de charismă și talent politic?
Succesul economic și succesul pandemiei ar fi atuurile domniei sale pentru că ar oferi PNL o proiecție pentru viitor și un argument că scorul partidului va crește.
Este deci firesc ca dl Cîțu să pună accentul pe aceste două direcții cât de mult poate. Așa cum este firesc să-și puncteze victoriile.
Dar orice medicament poate deveni din salvator un ucigaș, orice parfum poate deveni dintr-un irezistibil seducător o sursă de greață și durere de cap, în funcție de doză.
Iar dl Cîțu are o problema cu dozarea, mai ales în țara care a trecut prin destule episoade de triumfalism grețos și nu a uitat încă nici Cântarea României, nici cincinalul în 4 ani și jumătate.
Pentru dl Cîțu comunicarea, că e pe Facebook, că e la TV, că e în sediul Guvernului, a devenit un fel de Cântarea lui Cîțu.
Una este să anunți un rezultat bun, cu totul altceva să vorbești și să scrii doar în lozinci de autoglorificare. Și să fie corecte, ele nu sunt credibile, pentru că tușele sunt prea groase.
Dar sunt corecte? Și mai ales care este prețul bifării lor?
În privința vaccinării, situația este departe de a fi una glorioasă. Suntem mult sub media europeană, iar numărul celor la prima doză scade de la o zi la alta, pentru că vaccinarea în mediul rural merge greu, iar în mediul urban a fost epuizat bazinul celor care își doresc să se vaccineze. Am ajuns la sceptici, care trebuie convinși/motivați.
Și unul dintre argumente ar fi fost perspectiva deschiderii. Israelul a început să relaxeze cu picătura, după ce a ajuns la 50% vaccinați.
Dl Cîțu a început bine, legând inițial relaxarea de o data - 1 iunie - și de o condiție – 5 milioane de vaccinați. S-au dus amândouă, iar țara e o mare veselie fără măști.
De aici două efecte:
1.Sentimentul că pericolul s-a dus, pandemia a trecut, deci de ce să ne mai vaccinăm?
2.Dacă tot am scăpat de mască, pot merge oriunde și nevaccinat, de ce să mă mai vaccinez?
Și se pregătește, se pare, și ultima lovitură, de un populism extrem practicat inclusiv de Rareș Bogdan: testele RT-PCR pentru călătorii să fie gratuite.
Costul acestor teste ar fi putut fi o motivație pentru scepticii vaccinării să facă pasul. Așa, de ce să o mai facă? Gratuitatea testului se justifica numai pentru cei care din motive obiective nu pot face vaccinul: fie o boala dovedită cu acte medicale certe, fie vârsta, în cazul copiilor.
În plus, lipsa accesului la vaccin, cum încă se întâmplă în unele țări. Nu e cazul României, unde numai cine nu vrea nu se vaccinează.
Și dacă vaccinarea eșuează pentru că dl Cîțu a dat semnalul încheierii pandemiei ca să fie eroul PNL, mă tem că în toamnă, în timp ce Europa va fi scăpat de belea, noi o vom lua de la capăt.
În ceea ce privește economia, creșterea ar trebui să fie o veste bună, dacă nu s-ar baza covârșitor pe consum din import și nu ar fi avut ca preț explozia datoriei publice și dezechilibrarea balanței de plăți, după cum arată Petrișor Peiu în analiza de pe SpotMedia.ro.
“133 de miliarde de lei împrumuturi făcute în cele 15 luni, 27,5 miliarde de euro. La care putem adăuga liniștiți și un mizilic de 3,5 miliarde de euro (cam 1,5% din PIB) de la începutul lui aprilie.
Și alte obligațiuni în lei au mai fost emise în aprilie. Așa că, astăzi, putem să contemplăm ditamai datoria publică de jumătate de PIB sau de vreo 110 miliarde de euro, din care peste 32 de miliarde în ultimul an și jumătate.(…)
România se împrumută cel mai scump dintre toate statele membre ale Uniunii. Și, până la urmă, asta contează: cât de mult te costă să plătești înapoi împrumuturile contractate”.
Dar acestea sunt adevăruri care desigur că nu au loc în Cântarea lui Cîțu și, când ele vor exploda, candidatul de acum își va fi consumat, într-un fel sau altul, momentul electoral.