Primarul Capitalei dă ultimatum: Salariile directorilor din companii trebuie reduse până la finalul zilei. Dacă nu, o facem cu forța!

Primarul Capitalei dă ultimatum: Salariile directorilor din companii trebuie reduse până la finalul zilei. Dacă nu, o facem cu forța!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Toate companiile municipale vor trebui să implementeze, până la finalul zilei, hotărârea de Consiliu General în baza căreia sunt plafonate salariile directorilor și indemnizațiile membrilor din consiliile de administrație, a declarat primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

Luni se împlinesc 45 de zile de la aprobarea hotărârii respective de către CGMB.

"Toate companiile municipale au obligația ca până la finalul zilei să implementeze hotărârea de Consiliu. Altfel, riscă sancțiuni", a spus edilul general, într-o declarație acordată presei.

Dacă nu, luăm măsuri administrative și o facem cu forța!

El a menționat că în cursul acestei săptămâni va face publice informațiile privind modul în care a fost pusă în aplicare hotărârea Consiliului General.

"Voi avea o discuție cu fiecare director în parte, din companii. Cred că e foarte mult de făcut la nivelul companiilor municipale. În urmă cu 45 de zile am luat o decizie, considerând de bun simț să reducem toate salariile la nivelul companiilor municipale - niște salarii nesimțite - și indemnizația membrilor din consiliul de administrație. Astăzi suntem în raportare, strângem toate datele și le facem publice săptămâna aceasta, să vedeți dacă s-a îndeplinit acea hotărâre de Consiliu General. Dacă nu, a doua zi, Corpul de Control... Luăm măsuri administrative și o facem cu forța", a spus el.

Bujduveanu susţine că nu este posibil ca un director să ia un salariu de 40.000 de lei, în condițiile în care Guvernul adoptă măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.

"Eu cred că au înțeles că în situația de față nu își mai permite nimeni să își bată joc de români și să aibă salarii de 40.000 de lei, în contextul în care vedem ce măsuri este nevoit să ia Guvernul pentru a redresa financiar țara", a precizat Bujduveanu.

Pe 25 iunie, CGMB a aprobat hotărârea în baza căreia salariile directorilor din companiile municipale vor fi plafonate la nivelul celui al viceprimarului Capitalei.

Totodată, remunerația membrilor neexecutivi ai CA va fi formată dintr-o indemnizație fixă lunară, care nu va putea depăși media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate.

Remunerația membrilor executivi ai consiliului de administrație sau a directorilor generali va fi formată dintr-o indemnizație fixă lunară și una variabilă. Indemnizația fixă lunară nu va putea depăși nivelul celei lunare a viceprimarului Capitalei.

Totodată, remunerațiile lunare ale altor conducători ai operatorilor economici ce au contract individual de muncă cu companiile Primăriei Capitalei nu vor putea depăși nivelul indemnizației lunare pentru viceprimarul Capitalei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇