Miniștrii Apărării și Economiei s-au dus în SUA, în vizită oficială

Miniștrii Apărării și Economiei s-au dus în SUA, în vizită oficială

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, efectuează o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Ulterior, și ministrul Economiei a anunțat că se află în vizită în SUA.

Ciucă se află în SUA în perioada 7 – 11 octombrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării. Ciucă a fost invitat de secretarul american al Apărării, Mark T. Esper.

”Ministrul apărării va avea o serie de întâlniri cu înalți oficiali ai Departamentului Apărării SUA și va depune o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Cimitirul Militar Național Arlington”, precizează sursa citată.

ADVERTISING

Iată despre ce va vorbi ministrul român cu oficialii americani:

Vom avea mai multe întâlniri la Washington, D.C. cu înalți oficiali americani în care vom aborda preocupările noastre legate de evoluțiile din domeniul securității în regiunea Mării Negre, și, în context, necesitatea unei abordări coerente și consistente a posturii de apărare și descurajare în flancul estic al Alianței Nord-Atlantice. Vom reafirma angajamentul României de a continua pe direcția dezvoltării capacității sale de apărare prin programe de instruire și de înzestrare cu sisteme de armament și echipamente performante și vom discuta despre modalitățile de consolidare a Parteneriatului strategic cu SUA

ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, citat în comunicat
ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Alături de oficialul român au mers în vizită și:

  • șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu
  • Simona Cojocaru, secretarul de stat și șef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale.

Și Virgil Popescu e în SUA

Și ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, se află în aceste zile într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii.

Cu această ocazie, el se va întâlni cu Secretarul pentru Energie al SUA, Dan Brouillette, dar şi cu alţi înalţi oficiali americani.

ADVERTISING

"Îmi doresc ca în urma acestei vizite să dezvoltăm parteneriatul strategic dintre România şi SUA pe dimensiunea energetică şi să punem bazele unei cooperări în acest domeniu. Statele Unite ale Americii sunt deja un investitor puternic în economia românească, iar sectorul energetic, de importanţă strategică pentru România atât din perspectivă economică, cât şi din perspectiva securităţii energetice, este un domeniu în care mi-aş dori să văd o prezenţă americană mult mai pronunţată în România. Îmi doresc să fructificăm cât mai multe oportunităţi pentru dezvoltarea ţării noastre", a declarat Virgil Popescu, citat de Agerpres.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇