Luca Niculescu a încheiat consultările, dar nu știe încă ce guvern va forma. Are lista tehnocraților pregătită și explică de ce nu a discutat cu AUR

Luca Niculescu a încheiat consultările, dar nu știe încă ce guvern va forma. Are lista tehnocraților pregătită și explică de ce nu a discutat cu AUR
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Premierul desemnat Luca Niculescu a încheiat marți seria consultărilor pentru formarea viitorului guvern, după o ultimă întâlnire cu parlamentarii neafiliați. Negocierile politice continuă însă, fără ca premierul desemnat să fi anunțat o formulă de guvernare sau o majoritate parlamentară care să o susțină.

El spune că toate cele trei variante rămân posibile: un guvern politic, unul mixt sau un cabinet format din tehnocrați. Are deja pregătită o listă de miniștri pentru ultima variantă, însă recunoaște că decizia trebuie luată rapid.

„Toate opțiunile pe care le-am evocat și ieri rămân în picioare. Guvern politic, guvern hibrid, politic și tehnic, sau un guvern mai tehnic, un guvern tehnocrat. În ceea ce mă privește, sunt optimist că vom ajunge la un rezultat bun”, a declarat Niculescu, citat de Mediafax.

ADVERTISING

Premierul desemnat a explicat că discuțiile nu s-au limitat la împărțirea responsabilităților guvernamentale, ci au vizat și programul viitorului Executiv, într-un moment în care România traversează atât o criză politică, cât și dificultăți economice și sociale. „Pe români îi interesează să aibă un guvern cu puteri depline care să se aplece asupra problemelor lor”, a afirmat acesta.

Lista pentru un guvern tehnocrat este pregătită

Niculescu susține că ar putea prezenta imediat o echipă de miniștri, dacă partidele vor conveni asupra formulei tehnocrate. „Am spus că pentru un guvern tehnocrat am o listă pe care o putem prezenta chiar mâine, chiar astăzi. Dar încă discuțiile sunt în curs”, a precizat premierul desemnat.

ADVERTISING

Întrebat dacă Alexandru Nazare s-ar putea regăsi în viitorul Cabinet, Niculescu a evitat să confirme un nume, dar și-a reiterat aprecierea față de acesta.

„Despre Alexandru Nazare m-am mai exprimat pozitiv. N-o să o mai fac încă o dată, pentru că am spus deja toate calitățile pe care cred că le are. Dar, evident, sunt oameni competenți care ar putea face parte dintr-un guvern tehnocrat. Orice nume v-aș spune acum ar da naștere la noi și noi discuții”, a explicat el.

De ce nu a negociat cu AUR

Premierul desemnat a explicat și de ce AUR nu s-a aflat printre partidele cu care a negociat formarea guvernului. Potrivit acestuia, formațiunea nu și-a exprimat disponibilitatea de a susține un nou Executiv. „Am discutat cu partide care și-au arătat deschiderea de a vota un astfel de guvern sau de a vota un guvern, fie că este politic, tehnic sau mixt. Partidul despre care vorbiți dumneavoastră a spus că nu are deschiderea acum să voteze un guvern”, a declarat Niculescu.

ADVERTISING

El a precizat că, dacă va obține votul de încredere, va avea un dialog instituțional și cu partidele care nu îi susțin Cabinetul. „Am tot respectul pentru votanții partidelor din România și va fi timp de discuție odată ce guvernul va fi învestit. Mă concentrez acum, nu mai e chiar atât de mult timp, mă concentrez pe formarea guvernului”, a adăugat premierul desemnat.

Joi depune lista de miniștri și programul de guvernare

După trei zile de consultări, Niculescu nu a confirmat că dispune de cele minimum 233 de voturi necesare pentru învestirea guvernului.

Premierul desemnat a precizat că discută zilnic cu liderii partidelor politice și că rămâne optimist în privința rezultatului negocierilor.

Joi, 15 octombrie, se împlinesc cele 10 zile de la desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea unui guvern. Până atunci, acesta trebuie să finalizeze programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a solicita votul de încredere al Parlamentului.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google