Iohannis merge la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis participă joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European.

În contextul reuniunii, Iohannis a discutat marţi, la telefon, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la solicitarea acestuia.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, subiectele de discuţie s-au referit la combaterea schimbărilor climatice, precum şi la relaţia dintre Uniunea Europeană şi Turcia.

Noi ţinte pentru emisiile cu efect de seră

"Având în vedere faptul că la reuniunea Consiliului European din 10 - 11 decembrie se intenţionează obţinerea unui acord cu privire la stabilirea unei noi ţinte, mai ambiţioase, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030, de 'cel puţin 55%' comparativ cu anul 1990, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat faptul că România susţine această propunere.

ADVERTISING

Vor trebui însă luate în considerare circumstanţele naţionale şi punctele de plecare diferite în domeniu ale statelor membre ale Uniunii'', preciza Preşedinţia.

Totodată, preşedintele Iohannis a pledat pentru crearea unui cadru flexibil care să permită tuturor statelor membre, indiferent de gradul de dezvoltare, să îndeplinească eficient obiectivele în domeniul schimbărilor climatice.

Iohannis a subliniat că tranziţia către o economie verde trebuie să fie echitabilă şi acceptabilă la nivel social, astfel încât să conducă la progresul economic al statelor şi să nu adâncească diferenţele dintre acestea, a mai arătat sursa citată.

ADVERTISING

Problema Turcia

Discuţiile s-au referit şi la relaţia dintre Uniunea Europeană şi Turcia, în condiţiile în care liderii europeni s-au angajat în luna octombrie să monitorizeze evoluţiile din Mediterana de Est şi să revină asupra subiectului la reuniunea Consiliului European din luna decembrie.

"În acest context, preşedintele României s-a pronunţat pentru continuarea dialogului Uniunii cu Turcia, menţionând faptul că acest stat rămâne un partener important pentru Uniunea Europeană.

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru o abordare echilibrată a relaţiilor dintre Uniune şi Turcia, precum şi pentru o cooperare extinsă cu acest stat în domeniile de interes comun", a menţionat Administraţia Prezidenţială.

ADVERTISING

Totodată, în contextul evoluţiilor din Mediterana de Est, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat deplina solidaritate a României faţă de Grecia şi Cipru.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇