- A fost această imixtiune teribilă în PNL a președintelui Iohannis, în sprijinul lui Cîțu la congres, împotriva lui Ludovic Orban, care a fost mult mai violentă și mai dură decât ce am văzut chiar la Băsescu.
- Am sentimentul că pe președinte nu îl mai atinge absolut nimic. Reacționează ca un automat.
- PSD a obținut incredibil de mult și chiar au fost destul de abili, dând impresia public că totuși au fost moderați.
- Este o situație dezamăgitoare, oricum, pentru cele câteva sute de mii de oameni care au stat în frig. Unii, la protestele din 2018 – 2019, alții au fost gazați în 10 august.
- PNL-ul de astăzi este mult mai slab decât era înainte de criză. Nu a câștigat nimic.
Ce e cel mai stupefiant în alianța cu PSD, făcută de PNL și președintele Klaus Iohannis, e lipsa de motiv logic: de ce au făcut-o, de vreme ce mai mult au pierdut? Iar Klaus Iohannis nu explică, nu face conferințe de presă pentru a răspunde la întrebări și pare, mai mult ca oricând, că nu îl atinge nimic, spune scriitorul și filosoful Andrei Cornea, în dialog cu Spotmedia.ro.
Andrei Cornea, există un suflu de dezamăgire privind această nouă coaliție care readuce PSD la putere. E justificată dezamăgirea?
Eu cred că da. Cea mai mare parte a populației, în 2020, care a votat cu PNL, USR și PSD, nu a votat având în perspectivă o astfel de coaliție. Prin urmare, e firesc ca lumea să se simtă frustrată.
În plus, cei care au votat fosta coaliție constată că o întreagă campanie din partea unor actori importanți, în frunte cu președintele Iohannis, a fost degeaba, ea s-a risipit într-o răsturnare completă, suntem ca în Orwell, s-a schimbat alianța.
Dezamăgirea îl indică direct pe președintele Klaus Iohannis. Este el artizanul readucerii PSD la guvernare? Ultimele scrutine au avut acest mesaj prezidențial, că trebuie să scăpăm de PSD.
Exact, asta este cel mai straniu și mai de neînțeles.
Problema este simplă: dacă președintele nu este artizanul acesteia, cum de nu a împiedicat-o?
Începând cu momentul când prim-ministrul Cîțu a vrut să scape de ministrul Justiției, Stelian Ion – poate erau motive întemeiate, nu are rost să intrăm în acea polemică – președintele a semnat imediat ordinul de revocare.
Or, putea să nu semneze, putea să îi spună prim-ministrului să se mai gândească, tocmai pentru că era o chestiune delicată, care viza revocarea, pentru a doua oară, a unui ministru USR. Era clar că asta va contribui la contorsiuni în alianță.
În continuare, s-a abținut să intervină eficient, deși avea dreptul constituțional de mediator, pentru a vindeca rănile și a-i aduce la masă pe membrii alianței.
Iar apoi a fost această imixtiune teribilă în PNL, în sprijinul lui Cîțu la congres, împotriva lui Ludovic Orban, care a fost mult mai violentă și mai dură decât ce am văzut chiar la Băsescu.
În primul rând, în fața lui Băsescu, PDL-ul de atunci a rezistat și nu a acceptat-o pe Elena Udrea, în timp ce PNL-ul de acum s-a prăbușit, pur și simplu, în fața lui Iohannis.
Am văzut reacții la cald: Radu Paraschivescu și Marius Manole au returnat decorațiile, pentru că le primiseră de la președintele care era, la aces vreme, Klaus Iohannis. E un gest de frondă, e unul de delimitare necesară, simbolică?
Eu cred că este un gest important, un gest simbolic, nu are altă semnificație. Nu e vorba de un privilegiu aici, dar când o refuză o personalitate culturală, cum sunt cei doi, lucrurile astea contează. Sigur, contează pentru o minoritate, dar orișicât, contează.
Dar am sentimentul că pe președinte nu îl mai atinge absolut nimic. Reacționează ca un automat, mai mult decât oricând, nu a mai dat de mult timp un interviu, nu mai comunică direct cu presa prin conferințe de presă, a făcut câteva doar atunci, în pandemie.
Și atunci înainte de alegeri.
De fapt, nu a explicat niciodată cu adevărat de ce a făcut această alianță, pe care nu era obligat să o facă.
Când USR a părăsit guvernarea, a spus că nu are ce face, țara avea nevoie de un guvern. Da, dar USR nu îl accepta pe Cîțu, or, acum un guvern fără Cîțu premier și fără Cîțu ministru. I s-a dat președinția Senatului.
Olguța Vasilescu ar fi spus în ședința PSD: Bravo, Marcele, ai luat și banii de pe pieptul mortului.
PSD a obținut incredibil de mult și chiar au fost destul de abili, dând impresia public că totuși au fost moderați, nu au cerut postul de prim-ministru.
Au părut măsurați, un partid responsabil, care mizează pe domnul Rafila la Ministerul Sănătății.
Dincolo de reacțiile la cald, care ar putea fi consecințele pe termen mediu și lung? O întărire a PSD, a AUR, un val de emigrare, de care se vorbește ici și colo?
Emigrarea este dificilă, în acest moment, Europa e acum sub valul patru spre cinci.
Dar situația nu e deloc roz, nu știm ce o să fie, nu știm cum vor guverna, măcar de ar guverna eficient și ar face ceva, sunt și banii de la PNRR.
Mă tem că nu e o coaliție care să dureze, mai devreme sau mai târziu liberalii vor începe să se agite, iar PSD va avea totuși impresia, la un moment dat, că pierde teren la guvernare și atunci se vor grăbi să atace dinăuntru Guvernul, cum se practică.
Este o situație dezamăgitoare, oricum, pentru cele câteva sute de mii de oameni care au stat în frig. Unii, la protestele din 2018 – 2019, alții au fost gazați în 10 august. Au avut niște speranțe de transformare, de schimbare.
Și mai e ceva, care pe mine mă nedumerește și văd că sunt și alții: nu înțeleg de ce Iohannis cu cei din PNL, care au organizat această poveste, nu înțeleg de ce au făcut-o.
Nu are niciun fel de logică. Ei înșiși nu au niciun câștig, nu fac decât să piardă pe tot terenul. PNL-ul de astăzi este mult mai slab decât era înainte de criză. Nu a câștigat nimic.
Un minister nou, al Familiei. Să fie pentru a mai crea un post de dat sau poate fi vorba, pe modelul ungar și cel polonez, de o agendă conservatoare?
Ar putea să fie și asta, deși referendumul cu familia a fost un eșec, nu cred că vor mai repeta această experiență.
Însă rămân în suspensie o mulțime de lucruri pe care ar trebui să le facă a propos de familie: parteneriatul civil, de exemplu.
Există o legislație pe care Uniunea Europeană ne-a cerut-o și pe care România nu a pus-o în practică. Și dacă nu au pus-o în practică într-o guvernare mai reformistă, sunt cu atât mai puține șanse de acum înainte.
Ar putea fi prilejul unor tensiuni cu UE.
Vor profita de pe urma faptului că Polonia și Ungaria sunt într-o relație mult mai proastă, în vreme ce cu România nu e clar ce vrea să facă, dar până la urmă nu face chiar atât de rău cum fac ceilalți.
Ei sunt elevii răi și repetenți, în vreme ce România e așa, doar obraznică. La adăpostul acestei imagini, cred că pot să-și permită să fie destul de conservatori.