Iohannis a ieșit cu Ciucă să-şi dea binecuvântarea pentru guvernul cu PSD: Am avut o discuție foarte bună (Video)

Iohannis a ieșit cu Ciucă să-şi dea binecuvântarea pentru guvernul cu PSD: Am avut o discuție foarte bună (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după consultările la care PNL, PSD și UDMR s-au dus împreună, că a fost o discuție ”foarte bună” și că îl desemnează pe Nicolae Ciucă premier al acestei coaliții.

Și de această dată, șeful statului a venit în fața camerelor împreună cu Nicolae Ciucă. Acesta din urmă a spus că speră că de joi noul guvern se va putea apuca de treabă.

UPDATE 15:00 - La o oră de la declarațiile lui Iohannis, Administrația Prezidențială a transmis că președintele a semnat decretul pentru desemnarea lui Ciucă premier, astfel că acesta poate oficial să înceapă demersurile pentru obținerea votului de învestire în Parlament.

ADVERTISING

Amintim că, în urma negocierilor, social-democrații au fost de acord să renunțe la funcția de premier, pentru a putea în schimb să-și impună pachetul social, cu creșterile de pensii, alocații și salarii. Pentru a face asta, PSD a obținut 9 ministere cheie, plus funcția de secretar general al Guvernului, care devine în noua formulă asimilată unui minister.

Astfel, are 10 portofolii, printre care Finanțele, Munca, Sănătatea sau Economia. UDMR rămâne cu portofoliile inițiale - Dezvoltarea, Mediul și Sportul, iar PNL ia ce a mai rămas.

Florin Cîțu le-a transmis celor îngrijorați de acest deznodământ al crizei politice să stea liniștiți, pentru că reformele pentru modernizarea României sunt garantate prin PNRR.

ADVERTISING

Cîțu a început să piardă susținerea după aceste negocieri, în care liberalii au cedat masiv în fața social-democraților. Chiar și dinspre cei care l-au susținut încep să vină cereri de demisie. De cealaltă parte, la social-democrați ședința a fost cu aplauze și felicitări. ”Bravo, Marcele, le-ai luat și banii din pieptul mortului”, i-ar fi zis Olguța Vasilescu liderului PSD, potrivit surselor politice.

Vezi aici cum s-au desfușurat consultările finalizate cu acordul pentru Guvernul Ciucă, dominat de PSD.

SpotMedia.ro v-a prezentat, în format LIVE TEXT, declarația de presă susținută de Klaus Iohannis:

Declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni
  • Bună ziua.
  • S-a încheiat sesiunea de consultări pe care am convocat-o cu partidele parlamentare.
  • Am constatat că în Parlament s-a format o majoritate solidă, din care fac parte PNL, PSD, UDMR și grupul minorităților.
  • Reprezentanții acestei majorități au dorit să vină împreună la consultări, am acceptat acest lucru, și în acest format am avut o discuție pe care o consider foarte bună.
  • Această majoritate mi-a propus un nume de premier, propunere pe care am acceptat-o.
  • În consecință, îl desemnez pe Nicolae Ciucă, aici de față, pentru a forma o echipă guvernamentală și pentru a se prezenta în fața Parlamentului pentru votul de încredere.
  • Vă doresc mult succes și vă dau cuvântul.
ADVERTISING

Nicolae Ciucă:

  • În ultimele zile am lucrat cu celelalte partide să putem să agregăm un program de guvernare și să se constituie o coaliție solidă în Parlamentul României, astfel încât să putem să realizăm un guvern care să asigure stabilitatea țării.
  • Cetățenii români așteaptă de la noi stabilitate și soluții pentru a fi în măsură să rezolvăm efectele produse de pandemia Covid-19, criza energetică și, de asemenea, să avem un program guvernamental care să fie în măsură să pună în aplicare deciziile necesare pentru implementarea PNRR.
  • Și este cât se poate de evident că este pentru prima dată când în programul de guvernare avem un procent substanțial pentru tot ceea ce înseamnă derularea unui proiect de investiții solide și foarte bine aplicate în România, precum și un program de măsuri sociale care să acopere problemele create de situația de criză în care ne găsim.
  • Vă mulțumesc foarte mult și sperăm ca începând de joi să putem să ne apucăm de treabă la nivelul echipei guvernamentale.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇