Ludovic Orban a anunțat că își dă demisia din PNL și va discuta cu cei care nu sunt de acord cu această coaliție cu PSD pentru a vedea dacă încep un nou proiect politic.
”Începând de astăzi, pentru mine PNL a murit”, a anunțat Orban, după ședința conducerii partidului, în care s-a validat guvernarea cu PSD.
El a acuzat pasivitatea mai multor președinți de filiale care au absentat de la ședință.
”Se spune că răul are loc din cauza pasivității celor buni. Dacă astăzi președinții celor 17 filiale nu ar fi lipsit și cei mai mulți n-ar fi votat acest ghiveci politic numit noul USL, poate am fi reușit să oprim această dramă pentru România”, a spus Orban.
Amintim că, în urma negocierilor, cele trei partide au decis să meargă pe varianta Nicolae Ciucă premier, cu un guvern în care PSD deține cele mai importante ministere, plus Secretariatul General al Guvernului. Mai exact, social-democrații au ales să renunțe la funcția de premier, pentru a putea în schimb să-și impună pachetul social, cu creșterile de pensii, alocații și salarii.
Pentru a face asta, PSD a obținut 9 ministere cheie, plus funcția de secretar general al Guvernului, care devine în noua formulă asimilată unui minister. Astfel, are 10 portofolii, printre care Finanțele, Munca, Sănătatea sau Economia. UDMR rămâne cu portofoliile inițiale - Dezvoltarea, Mediul și Sportul, iar PNL ia ce a mai rămas.
Orban a acuzat de la intrarea la ședința liberalilor de dinainte de consultările cu Iohannis că este o ”alianță împotriva naturii” și că Nicolae Ciucă nu e o soluție.
”Ciucă e membru PNL de un an de zile, după părerea mea, un partid care prețuiește libertatea, proprietatea privată, drepturile și libertățile individuale, democrația, accesul liber la justiție și toate celelalte lucruri nu poate susține un om care toată viața a executat ordine sau a dat ordine. În democrație nu se dau ordine, se adoptă legi, se iau decizii în conformitate cu dorința exprimată de oameni”, a spus Orban.
El a acuzat că PNL și Iohannis au abandonat Justiția și că negocierile au fost o rușine, nu un succes, având în vedere că PSD va conduce Guvernul în 2024, an în care în România au loc toate alegerile.
”Astea nu sunt negocieri, au fost o bătaie de joc. În perioada alegerilor, premierul va fi de la PSD, când vor avea loc toate alegerile din România. Cum să faci o înțelegere bună când dai poziția de premier atunci?!”, a punctat Orban.
Pentru fostul președinte PNL exista o decizie a Biroului Executiv de excludere din partid, luată în 12 noiembrie, însă pentru validarea ei ar mai fi fost nevoie de aprobarea în Consiliul Politic Naţional al PNL.
Urmărește aici, în format LIVE TEXT, desfășurarea evenimentelor politice de astăzi