Premierul Florin Cîţu a declarat că toţi miniştrii vor fi evaluaţi pe aceleaşi obiective şi că „trebuie să eliminăm risipa” şi „furtul banului public”, astfel că va fi revizuit numărul persoanelor din Consiliile de Administraţie.
„Cred că toţi miniştrii trebuie să arate transparenţă, că e banul public”, a subliniat el.
"Toţi miniştrii sunt evaluaţi pe aceleaşi obiective. Cred că toţi miniştrii trebuie să arate transparenţă, că e banul public. Am spus de la început că trebuie să eliminăm risipa, furtul banului public. Am spus de digitalizare, de transparentizare.
Am fost primul care a venit cu aşa ceva, la Ministerul Finanţelor. Am fost singurul care a reuşit să reducă cheltuielile de personal într-un an complicat, an electoral. Am făcut şi reorganizare. Aşa vreau să fac pentru toată ţara. E foarte important să eliminăm risipa”, a declarat Florin Cîţu la B1 TV, joi seara.
Politicienii au învins. Reforma s-a amânat pentru altădată
Românii vor vedea în fiecare lună cum evoluează fiecare ministru
Premierul a menţionat că numărul de persoane din Consiliile de Administraţie va fi redus.
"Vom veni cu o ordonanţă în câteva zile referitoare la numărul de persoane în CA-uri. În câte CA-uri pot fi membri. Am cerut miniştrilor să vină cu programe de restructurare pentru companii şi nu au venit. Nu există scuze.
Am zis că se va face o evaluare la mijlocul anului. Miercuri cred că vom avea un memorandum, un fel de fişă de parcurs, obiectivele de asumat în funcţie de buget pentru fiecare minister.
Vom merge lunar şi vom evalua cum merg lucrurile. Românii vor vedea în fiecare lună cum evoluează fiecare ministru. Dacă putem să facem un fel de aplicaţie să vedem performanţa.
Dacă vreţi să-i spuneţi carnet de note, carnet de note, că suntem în slujba oamenilor'', a afirmat premierul.
Florin Cîţu a adăugat că bugetele unor ministere ar putea fi reduse.
"Vom vedea şi public cum se întâmplă lucrurile, dar în buget scrie clar că execuţia bugetară la rectificare, pentru cei care nu au făcut execuţia conform trimestrializării, acei bani se pot ajusta.
Deci putem reduce bugetele ministerelor respective. Deci nu ne mai permitem să aruncăm bani. Anii trecuţi puteai să ai execuţie proastă până la finalul anului. Adică te împrumutai şi la final vedeai că ministerul îţi trimitea banii înapoi.
Acest lucru nu se va mai întâmpla. Într-o discuţie cu directorii economici din ministere, de anul trecut, am spus că dacă se va întâmpla aşa ceva vor merge acasă, că mă certam la fiecare rectificare bugetară că voiau bani”, a mai declarat Cîţu.