Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut câteva comentarii despre relaţiile sale de acum cu partidele care l-au sprijinit în 2020 (PNL şi USR), dar şi despre credibilitatea de care se bucură Gabriela Firea sau Daniel Băluţă.
Primarul Capitalei a fost întrebat la Prima News dacă se aşteaptă să fie susţinut în continuare de PNL, el arătând că este o perioadă în care partidele îşi fac strategiile pentru toate cele patru rânduri de alegeri care vor fi anul viitor şi se uită la sondaje, discută între ele şi cu potenţialii candidaţi, fac scenarii şi iau o decizie probabil că la începutul anului viitor.
Întrebat dacă va candida, chiar dacă nu va obţine susţinerea PNL, Nicuşor Dan a afirmat că, în opinia sa, mai important decât persoana sa este dacă dreapta o să aibă un candidat unic care să bată PSD în Bucureşti.
Primarul a precizat că există mai multe partide de dreapta în momentul acesta, dar consideră că ei, ca politicieni, trebuie să se uite la ce vor oamenii când le cer votul şi consideră că aceştia doresc un candidat de dreapta care să bată PSD. În opinia lui, stă bine în sondaje, faţă de reflectarea sa în media.
”Sunt porţiuni importate din media care nu sunt foarte echilibrate faţă de reflectarea activităţii mele”, a arătat Nicuşor Dan, afirmând că din acest punct de vedere stă bine şi este optimist pentru viitor, pentru că "există un public care înţelege, care discerne informaţia”.
Întrebat dacă a vorbit în ultima vreme cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, primarul a precizat că a avut o discuţie foarte bună cu acesta pe Codul urbanismului, care a ajuns în Parlament şi în care i-a precizat opinia sa despre acest proiect.
Relaţia cu USR şi Ciprian Ciucu
Nicuşor Dan are o relaţie foarte bună cu consilierii USR.
Întrebat dacă este deja candidatul USR la Primăria Capitalei, el a precizat că nu poate spune niciun partid, în acest moment, serios, cine este candidatul lor pe Bucureşti. ”Am o relaţie foarte bună cu consilierii USR şi cu conducerea USR”, a mai spus primarul.
Întrebat care este relaţia sa cu primarul Sectorului 6, liberalul Ciprian Ciucu, Nicuşor Dan a răspuns că ”discută instituţional”.
”Nu cred că suntem în tabere diferite. Ciprian Ciucu este cineva în PNL care susţine că PNL trebuie să depărteze de PSD, deci viziunea politică e aceeaşi. Acum, în plan personal, se mai întâmplă lucruri”, a arătat Nicuşor Dan.
Despre o candidatură a lui Ciucu la Primăria Capitalei, el a precizat că nu crede acest lucru, pentru că edilul din Sectorul 6 a spus de mai multe ori că nu-şi doreşte lucrul ăsta.
Întrebat ce candidat este mai redutabil între Gabriela Firea şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă (PSD), Nicuşor Dan a precizat că Băluţă ”are o credibilitate mai mare decât Firea.
Despre o candidatură a Gabrielei Firea anul viitor la PMB, Nicuşor Dan nu ştie ce va face PSD.
Despre Sectorul 4, primarul Capitalei crede că ”din punct de vedere al imaginii arată bine, dar funcţional s-au creat foarte multe disfuncţionalităţi”.