Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, plasat sub control judiciar de DNA pentru luare de mită şi fals în declaraţii, a anunţat că demisionează din toate funcţiile deţinute în partid, ”deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă”.
”Având în vedere existenţa dosarului în care DNA mi-a adus acuzaţiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă.
Aşa cum am mai afirmat, am pus la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele solicitate. Colaborez cu instituţiile statului pentru a se lămuri cauza şi a se afla adevărul faptic. Conform legii, sunt în continuare beneficiarul prezumţiei de nevinovăţie”, a scris Iulian Dumitrescu, pe Facebook, joi seară.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova era şi prim-vicepreşedintele PNL, dar şi unul dintre cei mai influenţi oameni din partid. Este însă un om politic extrem de discret, care evită apariţiile publice. El a deţinut două mandate de senator.
Iulian Dumitrescu a fost plasat sub control judiciar, după ce ar fi primit peste 16 milioane de lei de la un om de afaceri care avea un contract cu CJ, iar ulterior a mai obţinut unul.
- Imaginile zilei: Influentul Iulian Dumitrescu, pus sub control judiciar de DNA (Galerie foto)
- DNA: Iulian Dumitrescu, baronul PNL de Prahova, și-a plătit din șpagă excursii și bunuri de lux, liceu privat, cursuri de tenis și chiar chiria
- Cine este liberalul Iulian Dumitrescu şi ce avere are
- Cătălin Drulă (USR) îl acuză pe Klaus Iohannis că e „patronul mafiei” și că-l protejează pe Iulian Dumitrescu