Gigantul german Rheinmetall preia Automecanica Mediaș, pentru ”întărirea capacităților defensive ale UE și NATO”

Gigantul german Rheinmetall preia Automecanica Mediaș, pentru ”întărirea capacităților defensive ale UE și NATO”
UE PENTRU TINE  • • • • • • • •
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER-UL SPOT
Afli tot ce s-a întâmplat important în UE
Încotro merge UE, ce probleme sunt și ce oportunități
Fonduri nerambursabile pe care ai putea să le accesezi
Îl primești în fiecare lună, în ultima zi a lunii
Mă abonez!

Gigantul german din industria apărării Rheinmetall  preia prin intermediul Rheinmetall Landsysteme GmbH un pachet de 72,5% din acţiunile producătorului român de vehicule Automecanica Mediaş, care urmează să devină Rheinmetall Automecanica SRL.

Tranzacţia este supusă aprobării de către autorităţile guvernamentale relevante, spun oficialii companiei.

În decembrie 2023, Rheinmetall a încheiat un contract de 328 de milioane de euro cu statul român, care prevede modernizarea sistemelor de apărare antiaeriană a ţării.

ADVERTISING

Compania germană mai operează unităţi de producţie şi în alte două ţări de pe flancul estic al NATO – Ungaria şi Lituania.

Oficialii companiei spun că Rheinmetall colaborează cu Automecanica din 2022, când cele două companii au operat împreună o unitate de întreţinere şi reparaţii pentru vehicule militare în Satu Mare.

„Includerea Automecanica Mediaş în familia Rheinmetall marchează o etapă importantă în strategia noastră de consolidare a prezenţei grupului în Europa Centrală, care, la rândul său, contribuie la întărirea capacităţilor defensive ale UE şi NATO pe flancul estic al Europei”, spune Armin Papperger, directorul executiv al Rheinmetall.

ADVERTISING

Automecanica a fost înfiinţată in 1941, sub denumirea ASAM: Atelierele de Stat pentru Aeronautica Mediaş. În 2022, afacerile companiei au ajuns la 378 de milioane de lei, iar profitul a fost de 52 de milioane de lei, potrivit celor mai recente date de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Automecanica Mediaș este un brand bine cunoscut pe piața internațională auto pentru producția de semiremorci, remorci, suprastructuri, trailere și containere.

Citeşte mai departe despre cum gigantul german Rheinmetall preia Automecanica Mediaş: pentru ”întărirea capacităților defensive ale UE și NATO” pe Curs de Guvernare

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇