DNA: Iulian Dumitrescu, baronul PNL de Prahova, și-a plătit din șpagă excursii și bunuri de lux, liceu privat, cursuri de tenis și chiar chiria

DNA: Iulian Dumitrescu, baronul PNL de Prahova, și-a plătit din șpagă excursii și bunuri de lux, liceu privat, cursuri de tenis și chiar chiria
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

DNA a anunţat oficial, joi seara, acuzaţiile aduse şefului CJ Prahova, influentul liberal Iulian Dumitrescu.

În cazul său, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, pentru luare de mită și fals în declarații.

Alături de el sunt cercetaţi sora, Angelica Lambrea, dar şi cumnatul, pentru complicitate la luare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar şi fals în declarații. Şi ei au fost plasaţi sub control judiciar.

Şpaga primită cu ajutorul complicilor s-ar ridica la 16.210.000 de lei, adică mai mult de trei milioane de euro. Iar din aceşti bani baronul PNL ar fi plătit excursii în străinătate și bunuri de lux achiziționate din afara țării, liceu privat, cursuri de tenis, ba chiar şi chiria într-un complex rezidențial de lux.

ADVERTISING

Acuzaţiile DNA pentru Iulian Dumitrescu, soră şi cumnat

Procurorii susţin că, în perioada noiembrie-decembrie 2022, Iulian Dumitrescu i-ar fi pretins unui om de afaceri achiziționarea părților sociale deținute de cumnatul său la o firmă, în schimbul a 47.500.000 de lei. Această sumă este supraevaluată față de valoarea reală a părţilor sociale.

Tranzacţia avea legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ca președinte al CJ Prahova, iar Dumitrescu ar fi primit până în data 4 decembrie 2023, cu ajutorul celor doi complici, suma totală de 16.210.000 de lei.

ADVERTISING

Una dintre firmele omului de afaceri avea în derulare un contract cu CJ Prahova. După ce a cumpărat firma cumnatului lui Dumitrescu, omului de afaceri i s-a mai atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.

Rolul surorii lui Dumitrescu a fost să întocmească în fals un extras de cont în numele firmei tranzacționate, care cuprindea mențiuni nereale privind soldul inițial al contului, rulaje și operațiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie-februarie 2023.

Apoi, cumnatul a dat o declaraţie falsă, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situațiilor financiare aferente anului 2022 ale societății tranzacționate.

ADVERTISING

Cei doi complici, deși nu mai aveau în 2023 nicio calitate oficială în cadrul firmei tranzacționate, au continuat să gestioneze sume de bani din conturile bancare ale societăţii, iar parte din aceşti bani au ajuns în final la Iulian Dumitrescu sau au fost folosiţi în beneficiul lui.

Cheltuieli fabuloase

"Totodată, inculpatul Dumitrescu Iulian în declarațiile de avere din datele de 08.06.2021, 19.04.2022 și 15.06.2023, după caz:
- ar fi menționat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soția sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o suma totală de 122.400 lei
- nu ar fi menționat împrumuturi primite direct de la persoana menționată la pct. 2 (sora lui Dumitrescu - n.red.) în cuantum total de 2.575.000 lei
- nu ar fi menționat suma totală de 3.451.881,82 lei, 50.075 lire sterline și 24.000 euro cheltuită în beneficiul său și al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menționată la pct. 2 (tot sora lui Dumitrescu - n.red.).
Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate și bunuri de lux achiziționate din afara țării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidențial de lux etc", adaugă DNA.

Procurorii au pus sechestru asupra conturilor bancare ale celor 3 inculpați, asupra unui imobil aparținând şefului CJ Prahova și asupra a 19 imobile aparținând celor 2 complici.

Digi24 susţine că Iulian Dumitrescu ar fi cheltuit într-un an şi jumătate aproape 600.000 de euro pe produse de lux şi vacanţe, pe lista destinațiilor aflându-se Dubai, Abu Dhabi, Insulele Maldive, Capri, Mykonos și Nisa.

Mai mult, în august 2023, soţia lui ar fi primit un ceas de 29.300 de euro, care ar fi fost plătit de cumnat.

Iată cine este liberalul Iulian Dumitrescu şi ce avere are

Pe subiect a vorbit şi Cătălin Drulă (USR), care îl acuză pe Klaus Iohannis că e „patronul mafiei” și că-l protejează pe Iulian Dumitrescu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇