Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a acuzat joi că preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, ar trebui să fie demis din toate funcțiile, dar că „a fost şi continuă să fie protejat de la Cotroceni”.
„Acum poate să înţelegem mai bine zis acea sintagmă pe care am folosit-o la adresa lui Klaus Iohannis, patronul mafiei, l-am văzut astăzi într-o declaraţie că se comportă exact aşa. Ştim foarte bine că Iulian Dumitrescu, acest personaj toxic al politicii româneşti, şi credeţi-mă că ştiu despre ce vorbesc, a fost şi continuă să fie protejat de la Cotroceni, cel puţin de la Cotroceni”, a declarat Drulă într-o conferinţă de presă la Parlament.
„Ar trebui demis imediat din toate funcţiile pe care le deţine, acuzaţiile sunt extrem de grave, şpagă, furt din banul public şi ştim foarte bine că acest personaj are o istorie numai dacă ne uităm la acea operaţiune Albanezul documentată de presa de investigaţie”, a completat liderul USR.
Despre prezenţa lui Iulian Dumitrescu în dosarul penal deschis în urma interceptărilor din biroul său de la Ministerului Transporturilor, Cătălin Drulă a spus că „era o reţea constituită în jurul PNL, prin care se dădeau nişte comenzi pentru nave, la preţuri supraevaluate”.
„Cu un an înainte, în pandemie, în 2020, când toată România suferea, în mandatul lui Lucian Bode s-a parcurs în 5 luni de la idee la plata unui avans de 80% din valoarea contractului, un proiect pentru achiziţia a 4 şalupe de salvare, care au fost achiziţionate la preţ dublu faţă de cel care le vindea, şantierul naval din Estonia, deci putem specula că parandărătul aici era de vreo 50 de milioane de lei, asta este obligaţia procurorilor să detalieze. Ştiu că sunt persoane deja trimise în judecată”, a arătat Drulă.
El a precizat că a găsit acest proiect deja derulat şi mai erau pe masa ministrului nişte nave similare de care inclusiv nevoia lor era pusă sub semnul întrebării.
„Era un fel de ponton de dormit pe el, de cumpărat pentru Sulina, unde tot aşa, băieţii cred că aveam toată schema din spate aranjată, la cine merge contractul, unde se duc şpăgile şi de aceea trebuiau, în viziunea celor de la PNL, domnul Dumitrescu şi acoliţii săi, să fie menţinuţi în poziţii cheie oamenii care facilitau aceste şpăgi”, a spus Cătălin Drulă.
Iohannis: Nu cred că afectează semnificativ
Anterior, de la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis fusese întrebat cum vede acțiunea DNA care îl vizează pe preşedintele CJ Prahova.
„Am văzut aceste ştiri în această dimineaţă. Nu cred că afectează semnificativ fiindcă aceste chestiuni nu se îndreaptă, cel puţin din câte am înţeles din ştiri, spre activitatea politică, ci spre activitatea economică şi aici fiecare trebuie să răspundă dacă este întrebat de procurori”, a declarat preşedintele, la Bruxelles.
„Nu îmi imaginez că va avea, o astfel de acţiune, vreo implicare politică semnificativă. Sigur, vor fi unii care vor încerca să facă legături, dar bun trebuie să admitem faptul că procurorii au tot dreptul să verifice persoane dacă apar nişte semnale clare”, a mai spus şeful statului.
Procurorii DNA au făcut mai multe percheziţii joi dimineaţă, inclusiv într-un imobil dintr-un complex rezidenţial din Capitală în care locuieşte preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte PNL pentru Mediu de Afaceri şi Societate Civilă. Procurorii DNA au făcut percheziții şi la sediul Consiliului Judeţean.
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat pentru News.ro, că justiţia trebuie să îşi facă datoria şi că PNL va aplica Codul Etic şi prevederile statutare în funcţie de evoluţiile viitoare în justiţie.