Ani la rând, Uniunea Europeană a fost caricaturizată prin clișee comode: munți de unt, lacuri de vin, birocrați plătiți regește, reguli absurde și povești, uneori false, despre interdicții ridicole. Brexitul a exploatat la maximum această mitologie, chiar dacă multe dintre acuzațiile campaniei Leave au fost exagerate sau pur și simplu neadevărate.
Dar, la zece ani după referendumul britanic, UE continuă să ofere muniție celor care o ridiculizează. Simon Tisdall, comentator de politică externă al The Guardian, pornește de la un exemplu aproape perfect pentru această vulnerabilitate simbolică: comisarii europeni nemulțumiți că mașinile electrice puse la dispoziție oficial nu pot face fără oprire drumul de aproximativ 450 de kilometri dintre Bruxelles și Strasbourg.
Problema pare minoră, dar spune ceva despre o Uniune care, în momente de criză istorică, se împiedică în propriile ritualuri. De ce au nevoie comisarii de mașini cu șofer? De ce nu folosesc trenul? De ce trebuie menținută naveta lunară Bruxelles-Strasbourg, care costă contribuabilii zeci de milioane de euro? Răspunsul este vechi și politic: Parlamentul European își ține sesiunile în ambele orașe, potrivit tratatelor, iar Franța nu acceptă renunțarea la Strasbourg, pentru că prestigiul național este în joc.
Această imagine - o Europă care predică tranziția verde, dar se plânge de inconvenientele propriilor mașini electrice - este cu atât mai problematică într-un moment în care lumea din jur devine radical mai periculoasă.
Paradoxal, tocmai această lume mai periculoasă face ca interesul pentru UE să crească în zone unde, până recent, entuziasmul european era limitat. Tisdall notează în The Guardian că Islanda va organiza în august un referendum privind reluarea negocierilor de aderare la UE și a semnat în martie un parteneriat de securitate și apărare cu Bruxellesul.
În Norvegia, țară care a rămas mult timp în afara Uniunii, principala formațiune conservatoare de opoziție susține acum aderarea. Chiar și în Insulele Feroe apar discuții despre relația cu Danemarca și, implicit, cu UE.
Ce s-a schimbat? În primul rând, Donald Trump. Presiunile sale asupra Groenlandei, teritoriu autonom aflat sub suveranitatea Danemarcei, au produs un șoc în nordul Europei. Trump a sugerat că Statele Unite ar trebui să controleze Groenlanda pentru motive de securitate și a lăsat să se înțeleagă că insula ar putea fi anexată indiferent dacă locuitorii ei vor sau nu. Pentru statele și teritoriile mici din nordul Atlanticului și din Arctica, mesajul a fost brutal: lumea garanțiilor implicite s-a terminat.
În logica lui Trump, emisfera vestică devine o zonă de dominație americană, o versiune proprie a ceea ce Rusia numește, în raport cu vecinii săi, „străinătatea apropiată”. Pentru Groenlanda, amenințările americane au avut efectul invers celui dorit: au înghețat aspirațiile de independență și au apropiat-o mai mult de Danemarca și de Europa.
Al doilea factor este Rusia. Ministrul islandez de Externe, Þorgerður Katrín Gunnarsdóttir, a avertizat, potrivit The Guardian, că se teme de interferențe rusești ascunse în referendumul privind reluarea negocierilor de aderare la UE. Retorica de tip Brexit, dezinformarea și tacticile inspirate din manualul populist al lui Nigel Farage ar putea influența campania și ar putea produce un „moment Brexit” islandez.
Aceste exemple arată că problema nu mai este dacă UE este simpatică, eficientă sau uneori ridicolă. Problema este dacă UE poate deveni suficient de puternică pentru a proteja țări care se uită spre ea nu din romantism european, ci din instinct de supraviețuire.
Arctica devine o regiune strategică tot mai disputată. Rusia, SUA și China sunt tot mai active într-un spațiu care devine mai accesibil odată cu schimbările climatice și care conține resurse, rute maritime și poziții militare importante. Pentru state mici precum Islanda sau pentru teritorii precum Groenlanda, apartenența sau apropierea de o construcție multinațională mare nu mai este doar o alegere economică. Este o poliță de asigurare.
Dar tocmai aici apare întrebarea centrală a lui Tisdall: este Bruxellesul la înălțimea momentului geopolitic?
Răspunsul este, cel puțin până acum, ambiguu. UE a reușit să mențină o unitate rezonabilă în sprijinul pentru Ucraina, în pofida agresiunii lui Vladimir Putin și a ezitărilor sau derapajelor administrației Trump. Dar, practic, Europa reacționează prea des prea lent, prea fragmentat și prea puțin decisiv.
Rusia nu mai atacă Europa doar prin războiul deschis din Ucraina. Escaladează atacurile cibernetice, sabotajele, asasinatele, dezinformarea și provocările hibride. Șefa GCHQ, Anne Keast-Butler, avertiza recent că Rusia își intensifică activitatea hibridă zilnică împotriva Marii Britanii și Europei. Exemplele includ inclusiv atacuri de bruiaj electronic asupra unor avioane militare sau oficiale.
În fața lui Trump, reacțiile UE au fost adesea necoordonate și prea conciliante. În fața lui Putin, Europa a fost solidară, dar lentă. În privința Ucrainei, a promis mult, dar livrările militare și capacitatea de producție comună nu au ținut mereu pasul cu nevoile frontului. În privința extinderii, Uniunea transmite statelor candidate că au o perspectivă europeană, dar le ține ani sau decenii în anticameră.
Țările din Balcanii de Vest așteaptă. Ucraina așteaptă. Republica Moldova așteaptă. Turcia așteaptă din 1987, chiar dacă dosarul ei este de mult blocat din motive politice profunde. Dacă UE vrea să fie luată în serios ca actor geopolitic, politica de extindere nu poate rămâne doar un exercițiu tehnic infinit.
La fel stau lucrurile cu apărarea europeană. În pofida eforturilor lui Emmanuel Macron, ideea unei armate europene autonome, distincte de NATO dominată de SUA, este încă departe. Europa rămâne dependentă de umbrela americană, dar în epoca Trump, această umbrelă pare plină de găuri. Iar statele care se gândesc să adere la UE sau să se apropie de ea vor să știe dacă Bruxellesul poate oferi mai mult decât reguli, fonduri și declarații.
Aceasta este întrebarea pe care ar trebui să și-o pună nu doar Islanda, Norvegia sau Groenlanda, ci și Ucraina, Republica Moldova și statele din Balcani: când va începe Uniunea Europeană să își folosească greutatea reală într-o lume periculoasă?
Pentru Europa de Est, întrebarea este și mai concretă. Dacă Rusia atacă prin drone, sabotaj, dezinformare, presiune energetică și destabilizare politică, poate UE să răspundă rapid, coerent și credibil? Dacă SUA devin imprevizibile, poate Europa să își apere propriul continent? Dacă țările candidate fac reforme dureroase, poate UE să le ofere un orizont politic real, nu doar o listă nesfârșită de condiții?
Tisdall avertizează că există oportunități pe care Bruxellesul riscă să le rateze: refacerea relației cu Ungaria după Viktor Orbán, apropierea de o Mare Britanie care ar putea căuta, treptat, revenirea spre familia europeană, accelerarea extinderii și construirea unei capacități reale de apărare. Dar toate acestea sunt blocate de dispute bugetare, rivalități naționale, lipsă de imaginație politică și inerția cronică a instituțiilor europene.
UE are încă o forță uriașă: piață, bani, reglementare, influență diplomatică, atractivitate pentru vecini și capacitatea de a oferi stabilitate. Dar forța aceasta trebuie transformată în acțiune politică. Într-o lume în care Putin testează limitele Europei, Trump tratează aliații ca pe teritorii negociabile, iar China își extinde influența strategică, simpla existență a Uniunii nu mai este suficientă.
Țările care vor să adere, să revină sau să se apropie de UE nu întreabă doar cât durează negocierile, ce capitole trebuie închise sau ce reforme mai sunt necesare. Întrebarea lor reală este dacă Uniunea poate să le ofere protecție, influență și viitor într-o lume în care puterea brută revine în prim-plan.
Dacă răspunsul va întârzia prea mult, vidul nu va rămâne gol. Îl vor umple Rusia, Trumpismul, extrema dreaptă, dezinformarea și cinismul geopolitic.
Iar comisarii europeni care se plâng de autonomia mașinilor electrice ar trebui să înțeleagă simbolismul momentului: nu distanța dintre Bruxelles și Strasbourg este marea problemă a Europei, ci distanța dintre ambițiile sale declarate și capacitatea reală de a acționa.
Palatul Cotroceni își deschide porțile de Ziua Copilului: Ateliere, teatru și jocuri
Codul galben de furtuni a fost prelungit. Ploi torențiale, vijelii și grindină până marți seară
Investigație The Guardian: O companie obscură cu legături cu Trump este pe punctul de a câștiga contracte de peste 1 miliard de dolari în Balcani
Canotaj: România a cucerit o medalie de aur, una de argint și două de bronz la Cupa Mondială
