UE alocă în premieră 1,5 miliarde de euro statelor baltice pentru apărarea de drone

UE alocă în premieră 1,5 miliarde de euro statelor baltice pentru apărarea de drone
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

UE alocă 1,5 miliarde de euro statelor baltice după intensificarea amenințărilor cu drone.

Anunțul a fost făcut, marţi, de şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o conferință de presă cu șefii statelor baltice.

UE a transferat pentru prima oară 1,5 miliarde de euro din Fondul de Dezvoltare Regională către nevoile militare ale țărilor baltice din cauza invaziei dronelor, precizează Mediafax.

Ursula von der Leyen atribuie Rusiei responsabilitatea unor alerte recente cu dronă în ţările baltice şi acuză Moscova de faptul că încearcă să ”destabilizeze societăţile democratice ale Uniunii Europene (UE)”, relatează AFP, citată de News.ro.

ADVERTISING

"Locuitorii ţărilor baltice trăiesc ceea ce mulţi credeau că aparţine unor vremuri trecute. Alerte aeriene, familii refugiate în adăposturi, şcoli închise, transporturi suspendate. Aceasta este realitatea pe frontiera de est a Europei în 2026", şi-a exprimat indignarea Ursula von der Leyen.

"Acestea nu sunt nişte incidente izolate, este o strategie deliberată a Rusiei, care caută să ne destabilizeze societăţile democratice. Însă, la fel ca pe câmpurile de luptă din Ucraina, Rusia va eşua", a subliniat ea,

ADVERTISING

Invazia de drone

Statele baltice au fost survolate de 12 ori săptămâna trecută.

Săptămâna trecută, apropierea unei drone a declanşat o alertă fără precedent de atac aerian la Vilnius, capitala Lituaniei.

Avioane de luptă care fac poliție aeriană NATO în statele baltice au decolat de 11 ori pentru a patrula granițele Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Poloniei cu Rusia și Belarus și o dată pentru a identifica și escorta aeronave care încalcă regulile de zbor.

ADVERTISING

Majoritatea zborurilor au avut ca scop patrularea frontierelor externe, dar au fost înregistrate și mai multe incidente.

"Aceste incidente au scos la iveală vulnerabilităţile" apărării europene şi "necesitatea acoperirii lacunelor noastre", a avertizat Ursula von der Leyen.

În domeniul pregătirii, statele UE de pe flancul de est sunt cele care "vor da măsura", odată ce "ceea ce trăiţi voi astăzi aici poate trăi restul Europei mâine", a subliniat ea.

Un pilot român de F16 a doborât în premieră o dronă ucraineană pe teritoriul Estoniei.

Şi amintim că 14 drone rusești au pătruns în România de la începutul anului. Trei au avut încărcătură explozivă.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google